La fel ca şi multe alte surate de-ale ei (poate mai puţin cele din Ardeal), Tulcea a fost vitregită de sistematizarea comunistă şi a păstrat prea puţin din clădirile vechi ale oraşului. Pe dealuri, mai poţi regăsi ceva din farmecul fostelor mahalale (cîndva 14 la număr). În centrul oraşului însă, cît vezi cu ochii, blocuri şi artere noi. Vrei rămăşite din centrul vechi? Trebuie să treci de pavăza de blocuri. Pitite în spatele lor, mai poţi întîlni „insuliţe“ din vechea Tulce. Din păcate nu multe.
Una, destul de importantă, e cea de pe str. Progresului – altădată frumoasa stradă Sf. Nicolae, pe unde a defilat Armata Română la anexarea Dobrogei în 1878. Aici găseşti poate cea mai mare densitate de clădiri monument istoric din Tulcea. Casa Avramide – un mic palat pentru dimensiunile Tulcei, Catedrala Sf. Nicolae – singura din Imperiul Otoman care a primit „iradea“ să-şi înalţe turle, casa Motomancea, Licheardopol – le afli pe toate aici. Pentru o Tulce care nu prea are cu ce să-şi încînte vizitatorii, insuliţa asta de istorie ar trebui pusă la mare preţ. Restaurată şi valorificată.
Vă surprinde că nu e aşa?
La nr. 28 pe sus-numita stradă se (mai) află casa Licheardopol, construită între 1860-1870 de către un comerciant grec înstărit, Ilia Licheardopolos. Este o clădire monument istoric şi pentru stilul arhitectonic („Empire“, dacă nu greşesc), dar şi pentru importanţa istorică ce i se acordă. În salonul cu pictură murală de la etaj se presupune că au fost semnate actele de preluare a provinciei Dobrogea de către administraţia românească, în noiembrie 1878. Tot aici se zice că a fost găzduită familia regală, regele Carol I şi regina Elisabeta, în timpul vizitei lor la Tulcea, iar că efigiile de pe faţada clădirii ar înfăţişa chiar cuplul regal.
Pînă acum cîţiva ani o parcare o despărţea de pavăza de blocuri, dar cum lipsa locurilor de parcare
