Primul ministru Emil Boc a declarat astăzi că despre deblocarea posturilor în sistemul sanitar se va discuta doar după 1 septembrie şi că deocamdată se poate angaja doar o persoană la şapte plecate.
"În acest moment există posibilitatea ca unul din şapte să se angajaze potrivit procedurilor legale şi acest lucru se derulează. Am cerut să se facă o reevaluare per sistem şi să se vadă, în urma aplicării prevederii legale a angajării unul din şapte, câte posturi sunt disponibile, să se acorde acolo unde sunt probleme de sistem, iar după aceea vom discuta, în urma finalizării procesului de restructurare, etapa 1 septembrie, ce resurse umane putem avea, pentru că nu poţi, pe de o parte, să faci o restructurare şi, pe de altă parte, să facem angajări în acelaşi timp", a declarat Emil Boc.
Pornind de la ultimele scandaluri din România, Eugen Chelemen se întreabă:"Să fie săltat şi Băsescu?"
Mai citiţi:
„M-am săturat să trăiesc din şpăgile pacienţilor!”
Premierul a negat informaţiile apărute în presă că, împreună cu ministrul Finanţelor, s-ar fi opus deblocării posturilor în administraţie.
"Nimeni nu se opune la niciun fel de procedură legală. Sunt proceduri legale care sunt în curs în momentul de faţă şi, aşa cum am declarat, în luna septembrie vom face toate evaluările per sistem", a declarat Boc.
Surse din cadrul coaliţiei de guvernământ au declarat ieri că problema deblocării a mii de posturi în sistemul sanitar în varianta propusă de ministrul Sănătăţii este respinsă de factorii decidenţi ai Executivului, potrivit Mediafax.
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a cerut în şedinţa de Guvern din 18 august deblocarea de urgenţă a posturilor din sistem care trebuie ocupate imediat. El spunea atunci că o decizie în acest sens ar putea fi luată de Executiv în următoarea şedinţă. În aceeaşi şedinţă,