Retailerul online de produse IT&C şi electronice eMAG vrea să deschidă până la sfârşitul anului două showroom-uri noi, primul dintre acestea urmând să fie amplasat în Constanţa, a declarat, marţi, directorul de marketing al companiei, Radu Apostolescu."Primul dintre noile showroom-uri, care va fi deschis la începutul lunii septembrie, va fi amplasat în centrul Constanţei şi va avea o suprafaţă de 300 de metri pătraţi, iar investiţia se va ridica la 50-60.000 de euro", a
Retailerul online de produse IT&C şi electronice eMAG vrea să deschidă până la sfârşitul anului două showroom-uri noi, primul dintre acestea urmând să fie amplasat în Constanţa, a declarat, marţi, directorul de marketing al companiei, Radu Apostolescu.
"Primul dintre noile showroom-uri, care va fi deschis la începutul lunii septembrie, va fi amplasat în centrul Constanţei şi va avea o suprafaţă de 300 de metri pătraţi, iar investiţia se va ridica la 50-60.000 de euro", a spus Apostolescu.
Pentru cel de-al doilea nu a fost stabilit încă amplasamentul, a precizat directorul de marketing al eMAG.
În aprilie compania a deschis o unitate la Timişoara, ajungând astfel la cinci showroom-uri. Celelalte patru sunt localizate în Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Ploieşti.
Compania are ca obiectiv, pentru acest an, o cifră de afaceri de 100 de milioane euro, în creştere cu 56% faţă de 2009, când a avut afaceri de 64 milioane de euro.
eMAG a înregistrat în primul semestru o creştere a afacerilor de 64% faţă de aceeaşi perioadă din 2009, la 41 milioane euro, datorită extinderii reţelei de showroom-uri din ţară, dezvoltării portofoliului de produse şi lansării de noi servicii.
Acţionarul majoritar al companiei este Asesoft Distribution.
SURSA: Mediafax