Strălucitori în Europa, unde au cucerit trei titluri şi au jucat finala la Wimbledon, Horia Tecău şi suedezul Robert Lindstedt nu s-au descurcat la fel de bine şi peste Ocean.
Primele patru turnee americane din US Open Series nu le-au adus decît două victorii, cei doi nereuşind să urce mai sus de turul secund. "Ne-am acomodat mai greu, probabil că şi din cauza oboselii. Am jucat mult în ultima perioadă şi acest lucru se simte în forma fizică. Au apărut şi cîteva mici accidentări, care ne-au afectat evoluţia, am avut şi ghinion, întrucît am jucat cu echipe puternice încă din primele tururi şi ne-a lipsit puţin de fiecare dată, dar acum sîntem bine, vrem să recuperăm la New Haven şi la US Open", a explicat românul.
Seria mai slabă nu le-a afectat prea mult şansele de a prinde un loc la Mastersul de la Londra, unde participă cele mai bune opt cupluri din lume. Totul depinde însă de performanţa de la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, care va debuta săptămîna viitoare. "O să fim capi de serie şi nu vom juca încă din primul tur împotriva unui dublu dintre primele 16 din clasamentul ATP. Pînă atunci, îmi doresc să jucăm cîteva meciuri bune la New Haven", a adăugat Tecău. În primul tur al turneului de la New Haven, Tecău şi Lindstedt, capi de serie nr. 6, vor da piept cu dublul format din Lukasz Kubot (Polonia) şi Oliver Marach (Franţa).
"Ca să fim siguri de un loc la Mastersul de la Londra ar trebui sa cîştigăm US Open"
Horia Tecău
24 este locul ocupat de Horia Tecău în clasamentul ATP de dublu
9 este locul ocupat de Tecau şi Lindstedt în clasamentul ATP al celor mai bune echipe de dublu
Strălucitori în Europa, unde au cucerit trei titluri şi au jucat finala la Wimbledon, Horia Tecău şi suedezul Robert Lindstedt nu s-au descurcat la fel de bine şi peste Ocean