Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Prinţişorul“ şi părtaşii, păstraţi după gratii

Publicat in Adevarul, marți 24 august 2010 ·

Curtea de Apel Bucureşti a admis ieri recursul procurorilor în cazul Iustin Covei.Tribunalul Bucureşti hotărâse pe 13 august să îi elibereze sub control judiciar pe membrii reţelei de carderi din care făcea parte Iustin Covei, însă procurorii DIICOT au atacat decizia cu recurs.

Procurorul care se ocupă de caz a declarat ieri că Tribunalul Bucureşti s-a grăbit atunci când a decis să-l elibereze, chiar şi sub control judiciar, pe Iustin Covei şi pe ceilalţi membri ai reţelei de carderi. În schimb, avocaţii fiului de judecător au invocat faptul că tânărul are probleme de sănătate şi trebuie pus în libertate. Din septembrie 2009, de când a fost trimis după gratii, şi până în prezent, „prinţişorul“ a încercat de cinci ori să scape de arest.

Riscă până la 15 ani de închisoare

Iustin Covei a fost trimis în judecată pe 8 martie 2010 de procurorii DIICOT - Structura Centrală. El este acuzat de falsificare de carduri, de aderare la un grup infracţional organizat şi de derulare de operaţiuni financiare în mod fraudulos. Dacă va fi găsit vinovat, fiul judecătorului Marin Covei riscă până la 15 ani de închisoare. În faţa magistraţilor, tânărul a negat că s-ar fi ocupat cu clonarea de carduri. „Nu sunt vinovat, totul a fost o înscenare. Nu au găsit nimic în urma percheziţiei în locuinţa mea“, a spus „prinţişorul“. Iustin Covei a fost un copil problemă încă de la vârsta de 14 ani. La un moment dat, pe numele său existau şapte dosare penale, printre capetele de acuzare numărându-se conducerea unui autoturism pe drumurile publice fără permis, vătămare corporală, distrugere, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii publice. Iustin Covei, al cărui tată este judecător la Curtea de Apel Craiova, a reuşit de fiecare dată să scape basma curată.

Procurorii au adăugat la dosarul „prinţişorului“ două filmuleţe, care au f

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 9 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 6 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Trump avertizează că al treilea război mondial nu este „aşa departe”, dar spune că nu se va întâmpla în timpul preşedinţiei sale

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Donald Trump a subliniat miercuri, la o conferinţă cu investitori, conflictele în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu şi Ucraina, avertizând că „al treilea război mondial” nu este „aşa departe”, dar a spus că atât timp cât el este

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 10 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 14 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 8 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Sorana Cîrstea a învins-o pe jucătoarea de pe locul 9 mondial şi este în sferturi la Dubai

News.ro acum 10 ore
Sorana Cîrstea, locul 89 WTA, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Dubai, trecând în optimi de americanca Emma Navarro, locul 9 WTA şi cap de serie 8. Pentru Cîrstea a fost al doilea meci de mier

DN1, lățit la trei benzi între Aeroportul Otopeni și Centura Capitalei. Când încep lucrările

Wall-Street.ro acum 14 ore
DN1 urmează să fie lățit pe o secțiune de 2,4 kilometri, între Aeroportul Henri Coandă Otopeni și Centura Capitalei. Cristian Pistol, director general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis că s-au depus

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 13 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-9°
joi

-10°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-10°/-1°
Iasi
Constanta
acum

-8°
joi

-8°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-10°
joi

-10°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-10°
joi

-10°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/6°