În urmă cu19 ani, părinţii săi au luat decizia de a-şi abandona copilul într-un centru de plasament. De atunci, a crescut singur şi a reuşit să-şi croiască un drum în viaţă, învingând toate greutăţile.
Marius Baldovin este un tânăr de 19 ani, îndrăgostit de muzică şi care îşi doreşte să devină „o stea“. De la vârsta de trei luni, când a fost părăsit de părinţii săi, Marius a trăit numai în orfelinate. A învăţat că viaţa poate deveni în orice moment o luptă pentru supravieţuire. A depăşit multe greutăţi, a ştiut să lupte pentru visele sale, chiar dacă nu i-a avut alături, niciodată, pe cei care i-au dat viaţă. „Cânt de la vârsta de 15 ani. Am avut două visuri şi numai unul s-a realizat: să devin solist de muzică populară şi etno şi să colaborez cu solişti consacraţi în muzica populară. Am participat la mai multe manifestări, am cântat alături de alţi interpreţi. Am crescut prin casele de copii din Novaci, Târgu Jiu şi Târgu Cărbuneşti. Acum mă aflu într-un centru de plasament familial din Motru. În centrele de plasament a fost rău, pentru că cei mari îţi luau pâinea din faţă. Era o luptă pentru supravieţuire. E foarte greu în viaţă fără o familie care să te ajute atunci când ai nevoie“, a povestit Marius Baldovin.
Elev la Şcoala Populară de Artă
De mai bine de doi ani, Marius Baldovin este elev al Şcolii Populare de Artă, unde vrea să înveţe cât mai multe. Tânărul spune că adoră să cânte, că luptă să înveţe cât mai multe, mai ales că la Şcoala Populară de Artă este pregătit de oameni talentaţi, dispuşi să îl ajute să-şi vadă visele transformate în realitate. În anii petrecuţi în centrele de plasament, Marius a aflat că pe puţini oameni te poţi baza, trebuie să munceşti ca să poţi ajunge acolo unde îţi doreşti. De asemenea, el spune că prietenia nu este ceva ce găseşti peste tot, de aceea când ai un prieten adevărat trebuie să îl preţui