Olteanu: Dacă până acum agricultorii au fost ocupaţi cu recoltarea, când vor termina vor ieşi în stradă pentru a-şi manifesta nemulţumirile
Subfinanţarea sectorului, plăţile restante şi lipsa de comunicare cu autorităţile sunt doar câteva dintre problemele acestora
"Sectorul vegetal nu va mai putea să înfiinţeze noi culturi în 20011, astfel că riscăm ca suprafaţa cultivată să fie mult mai redusă''
Situaţia din agricultura românească este de ani de zile un subiect care aduce mari nemulţumiri reprezentanţilor sectorului de profil.
Potrivit preşedintelui Uniunii Naţionale a Patronatelor cu Capital Privat din România (UNPCPR), Costel Olteanu, se pare că în acest moment mocneşte latent o stare de revoltă pe care o vom vedea manifestându-se în perioada următoare printr-o nouă serie de proteste. "În agricultură mocneşte latent revolta. Dacă până acum agricultorii au avut foarte multă treabă să adune de pe câmp recoltele, când vor termina, vor ieşi cu siguranţă în stradă pentru a-şi manifesta nemulţumirile care s-au strâns până acum'', a declarat, pentru Curierul Naţional, Costel Olteanu.
Preşedintele UNPCPR a atras atenţia că agricultorii sunt nemulţumiţi de faptul că sectorul este subfinanţat, de întârzierile cu care primesc subvenţiile, precum şi de lipsa de comunicare cu echipa ministerială, la toate acestea adăugându-se o serie de alte probleme.
"Sunt foarte multe zone în care există restanţe din 2009 la subvenţiile pe suprafaţă, ceea ce creează foarte mari probleme. În aceste condiţii, cei din sectorul vegetal se vor găsi în imposibilitatea de a înfiinţa noi culturi în 2011, astfel că riscăm ca suprafaţa cultivată să fie mult mai mică decât cea de anul acesta'', a explicat Olteanu.
"Relaţia cu băncile este încă greoaie''
O altă problemă adusă în discuţie de către acestea se referă la relaţia agricult