Jorge Luis Borges şi Ernesto Sábato s-au întâlnit pentru prima dată cu ocazia acestor dialoguri, când primul avea 75 de ani, iar al doilea 63. Despărţiţi de convingerile politice, cei doi scriitori au stat de vorbă de şapte ori, între decembrie 1974 şi martie 1975.
După o lungă discuţie despre Don Quijote, apoi despre tango, cei doi scriitori ajung, în a doua lor întâlnire, să vorbească şi despre rock:„Borges: Ce muzică interesează tineretul de astăzi? Sábato: Muzica rock. Borges: Vacarmul, zgomotul? Sábato: Să nu fim nedrepţi.
Ştiu că pe Domnia Ta, în general, nu te interesează muzica. Dar să ştii că Beatles sunt nişte mari muzicieni. Borges: Cred că da. Nepotul meu mi-a spus odată: «O să asculţi un disc?». «Ce e?», l-am întrebat. «Nu-ţi spun», mi-a răspuns. A pus un disc şi m-a emoţionat foarte tare. Erau Beatles. Dacă aş fi ştiut mai dinainte, aş fi fost în gardă. La fel mi s-a întâmplat şi când am ascultat nişte blues, care credeam că nu-mi place. Într-o zi, Ulises Petit de Murat mi-a pus să ascult «Saint-Louis Blues».
Când s-a terminat, eram cu ochii în lacrimi. «Asta e ce nu voiai să asculţi», mi-a spus. Sábato: Da, e emoţionant. Dar copiilor le place altă muzică, ce vine din jazz, dar nu e jazz. Borges: Şi jazzul, de ce nu? Oare instrumentele diferă cu adevărat? Sábato: În multe cazuri, da. Au introdus instrumente noi, cum ar fi chitara electrică, orga şi chiar ţitera.
Sonorităţi deseori împrumutate din India sau din muzica barocă. Borges: Muzica aceasta este veselă sau tristă? Sábato: Are câte puţin din toate: veselă, tristă, nostalgică, uneori gingaşă. Borges: Când am fost în Statele Unite, am ascultat multă muzică, dar nu-mi dădeam bine seama dacă era de tristeţe sau de bucurie.
Sábato: Muzica Occidentului trăieşte o renaştere, dar e făcută pentru muzicieni noi, de genul Joan Baez şi Bob Dylan. Cântece foarte frumoase, uneori cu
