Probabil cea mai citită ştire politică a fost, ieri, cea despre incidentul din faţa restaurantului Cireşica din Neptun, publicată de cotidianul.ro. S-ar fi întâmplat vineri, puţin după miezul nopţii.
Avocatul Dan Chitic spune că se plimba cu soţia lui când, de pe scările localului, l-a văzut coborând pe însuşi preşedintele ţării "vorbind împleticit, gâjâit şi mirosind a băutură", cu care a intrat într-un dialog răstit.
Dan Chitic: "Să-ţi fie ruşine!"
Traian Băsescu: "De ce să-mi fie ruşine, dobitocule?"
Dan Chitic: "Pentru ce ai făcut din ţara asta. Sunt un dobitoc că te-am votat prima oară!"
Traian Băsescu (venind spre avocat): "Eşti un dobitoc că nu m-ai votat şi a doua oară."
Şeful statului s-ar fi apropiat apoi la un pas de avocat ("Credeam că vrea să-mi spună ceva", povesteşte acesta) şi i-ar fi tras un dos de palmă, înainte de a se întoarce în maşină şi a pleca. Dan Chitic (în urma lui): "De ce dai, băi, nenorocitule, că eşti plătit din banii noştri?". Apoi ar fi intervenit câţiva angajaţi SPP, care l-ar fi imobilizat pe avocat.
Dan Chitic (către SPP-işti): "De ce-l mai apăraţi, deşi v-au fost reduse salariile cu un sfert?"
Un SPP-ist (înţelept): "E păcat să existe asemenea incidente, mai ales că e vacanţă".
Martor anonim (speriat): "Să nu te bazezi pe mine, eu sunt mic şi vreau linişte."
Scena a fost reconstituită pornind de la declaraţii ale avocatului citate de Mediafax. Varianta preşedinţiei e mai seacă: "În cursul serii de vineri, 20 august a.c., în staţiunea Neptun, o persoană cu manifestări agresive a adresat injurii preşedintelui României, fără a exista însă contact fizic între acesta şi şeful statului".
De ce oare a fost această ştire citită cu atâta înverşunare? De ce mii de oameni ştiu că aşa s-a întâmplat şi alte mii şti