Clasa muncitoare a făcut obiectul de studiu al unui antropolog american, David Kideckel, care analizează în premieră lunga agonie a muncitorilor din Făgăraş şi Valea Jiului în anii '90.

„Viaţa muncitorilor este un subiect stânjenitor în Europa Centrală şi de Est", spune autorul în prefaţa cărţii sale - iar România nu face excepţie de la regulă. Dacă în comunism muncitorii erau consideraţi „elita forţei de muncă româneşti", după Revoluţie nu doar standardele de viaţă li s-au deteriorat dramatic, ci şi imaginea lor publică - s-a spus că „majoritatea problemelor ţării s-ar datora repetatelor probleme muncitoreşti care încetinesc economia şi îndepărtează investitorii".

Astfel, muncitorii au devenit încet-încet un fel de excluşi cu statut de majoritari. În societatea capitalistă de după '89, „ei se simt respinşi şi izolaţi (...) ca nişte străini care privesc de dincolo de gard". De stigma cea mai puternică au avut parte minerii din Valea Jiului - atât de puternică încât, mărturisesc cei chestionaţi, când ies în alte judeţe, le e ruşine să spună că vin din Valea Jiului şi răspund laconic că sunt „din judeţul Hunedoara". Cartea analizează situaţia minerilor în anii 1999-2002 pornind de la două studii de caz - muncitorii de la combinatele din Făgăraş şi minerii din Valea Jiului; cum încărcătura politică a Văii Jiului este mai mare, o să mă opresc mai mult la pasajele dedicate acestei regiuni.

Mineriada din '90: „Cântam pe drum, lumea se prostea"

În cazul primelor patru mineriade, Kideckel acreditează versiunea media asupra mineriadelor - cu minerii care au fost manipulaţi de guvernul lui Ion Iliescu să vină la Bucureşti („Credeam că mergem să apărăm guvernul... Era o atmosferă excelentă şi toţi eram veseli şi nerăbdători... Cântam pe drum, lumea se prostea", spune cineva). În cazul celor două mineriade din 1999, profesorul argumentează că minerii au