Între 27 şi 30 august la Iaşi se va desfăşura cea de-a XVI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor pentru Copii şi Tineret „Cătălina”, dedicat muzicii, dansului şi portului tradiţional românesc şi din zona balcanică. Sursa: Maria Craus
La eveniment sunt aşteptaţi în jur de 150 de participanţi, printre care şi membri ai unor ansambluri din Muntenegru, Bulgaria, Ucraina şi Republica Moldova.
Timp de trei zile, localnicii şi turiştii vom putea admira costume şi dansuri populare din toate zonele folclorice ale României precum şi din ţările vecine.
Spectacolele vor avea loc sâmbătă şi duminică, de la ora 17.00, în Parcul Voievozilor de lângă Casa de Cultură a Studenţilor Iaşi.
În cadrul aceluiaşi eveniment, sâmbătă, va fi şi un spectacol extraordinar în Paşcani, pe esplanada din faţa Casei de Cultură.
Parada portului popular, care va avea loc duminica, de la ora 16.00, pe străzile Iaşiului, este principalul punct de atracţie al Festivalului „Cătălina”. Participanţii la eveniment vor putea fi văzuţi pe traseul Palatul Culturii - Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt - Piaţa Unirii – strada Lăpuşneanu - Platforma Voievozilor.
Festivalul este organizat de Palatul Copiilor, Primăria Iaşi, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.