- un blog de vacanţă -
În acest an, am fost pentru prima dată în Deltă. Decizia a fost greu de luat, pentru că am optat să merg cu cortul, deşi sînt mai degrabă genul comod. În plus, nu mănînc peşte. În nici un caz nu fac parte din categoria celor care merg-în-Deltă-ca-să-mănînce-peşte. Am făcut-o. Am vrut să văd cum e la Sfîntu’ cel mult lăudat. Am achiziţionat cort d-ăla de se face singur, m-am înarmat cu vreo două tone de produse folosite la izgonirea ţînţarilor şi am purces. Autocar pînă la Tulcea, navă rapidă pînă la Sfîntu, drum nu lipsit de peripeţii, căci n-aveam rezervare la vapor (nu repetaţi greşeala).
Şi undeva la orele 15 trecute fix am aruncat ancora pe ţărmul binecuvîntat.
Locul
Încă de la debarcare m-a lovit în plex valul de căldură. M-am gîndit că e totuşi de la oboseală. Doi hipioţi germani ne-au întrebat dacă putem să le explicăm cum se ajunge în camping. Unul dintre amicii mei ştia, aşa că am legat un scurt dialog cu ei. După ce hipioţii s-au îndepărtat, un tip de pe margine, mîndru posesor de ATV, s-a apropiat şi ne-a întrebat, tot în engleză, dacă vrem cameră. Am trăit un moment cel puţin straniu. Cîteva scenarii mi s-au perindat repede prin cap: străin căsătorit cu o româncă din Deltă, străin exilat de autorităţi, criminal în serie care se ascunde de Interpol. Sau poate că am greşit ţara. Am ajuns oare în Ucraina?! I-am răspuns, tot în engleză, că „avem cort binemersi, nou rums, senchiu“. Abia cîteva minute mai tîrziu ne-am dat seama că am vorbit în engleză cu un român care a crezut că sîntem străini doar pentru că discutam cu alţi străini. Complicat.
Pentru cei care n-au fost niciodată la Sfîntu Gheorghe, vă anunţ că e probabil cel mai liniştit loc din lume. Linişte adevărată. Din portul minuscul (un soi de debarcader) transportul se face hurducăit către cazare şi plajă cu trocariciul (în două variante:
