Frédéric Rouvillois pune sub lupă aspiraţia universală a omului de a fi altfel decât este, originea unui fenomen care a existat dintotdeauna. „Istoria snobismului“, volum publicat de Editura Nemira, va ajunge în librării în septembrie. Pentru mulţi dintre noi, cartea este un act de demascare. Citind-o, descoperim că suntem, cu toţii, snobi.
De altfel, aceasta este şi concluzia autorului, anunţată tranşant în primele pagini ale studiului.
Profesor de drept la Paris, specializat în istoria ideilor, Frédéric Rouvillois are la activ, printre alte volume, şi o istorie a politeţii.
Volumul care va apărea în România începe cu o mărturisire justificativă, prin care autorul îşi asumă snobismul personal, vorbind despre sine la persoana a III-a: „La optsprezece ani, prefera să prizeze un tutun mentolat mizerabil, în loc să fumeze ţigări, mâzgălea blazoane pe toate caietele, citea Saint-John Perse şi refuza să dea examen pentru permisul de conducere.
După un sfert de secol, tot nu are carnet de şofer, dar visează să intre în Automobile Club, întoarce spre el televizorul în serile cînd e meci, îl îmbracă pe fiul lui, Ambroise, de la «Bonpoint» şi îşi gravează cărţile de vizită la «Stern».
Nu bea decît cafea «Illy», ceai «Mariage Frères» şi whisky single malt. În Elle, citeşte doar reţetele culinare şi pagina lui Fonelle, iar recent s-a înscris în ASmallWorld. Snob a fost, snob este şi snob va rămîne negreşit, cel puţin într-un anumit mod şi dintr-un anumit punct de vedere".
Erudiţie şi farmec
Istoricul s-a avântat cu ştiinţă şi curaj în lunga poveste a unui fenomen conştientizat târziu, în căutarea formelor pe care le ia snobismul în cele mai diverse contexte socio-culturale. „Nimic nu e mai sfâşietor decât să fii ca toată lumea", scria Balzac în „Fiziologia gusturilor", dezvăluind fără să ştie acel dat inalienabil al fiinţei umane care co
