Modelul dialogului exersat în societatea românească de azi în mass-media, în magazine, pe stradă sau în instituţii este unul teribil de agresiv: scopul este anihilarea adversarului, cu orice mijloace, mai puţin argumentele. La prima vedere, ceea ce lipseşte din orice discuţie, din orice confruntare la care asistăm este respectul. Sînt convinsă însă că, luaţi la întrebări, toţi protagoniştii dialogurilor purtate sub spectrul mîniei şi al intoleranţei ştiu să livreze cîteva idei de bun-simţ despre cum să îţi înveţi copilul să fie respectuos: să ştie să spună „mulţumesc, te rog, bună ziua“, să nu strice obiectele din jur, să ofere locul în autobuz sau să deschidă uşa persoanelor mai în vîrstă, să nu jignească etc. Şi atunci, cum de copiii bine-crescuţi de ieri devin adulţii mitocani de azi?
Trebuie spus, mai întîi, că un copil învaţă mai degrabă din modelele care îi sînt aproape, decît din sfaturile murmurate din vîrful buzelor şi încălcate de chiar cel care le-a oferit, oricît de autoritar şi insistent ar fi făcut-o: dacă eu îi spun copilului meu să nu vorbească urît cu ceilalţi copii, dar mă aude bălăcărindu-i educatoarea, sau înjurîndu-l pe cel din opoziţie, va uita interdicţia mea şi-mi va urma comportamentul.
DE ACELASI AUTOR Moş Crăciun cu ATV Scriitori cu corp No comment Un proiect curajosApoi, ştiu că nu-i pot fi copilului meu model în tot şi toate. Îmi doresc să fie mai bun decît mine: acolo unde eu am eşuat, el să reuşească, unde eu am fost neputincios, el să aibă forţă, unde eu am greşit, el să ştie să evite greşeala. Cum pot face asta? Îndreptîndu-l către alte modele. Învăţîndu-l să admire, fără rezerve, dar şi fără idolatrie, calităţi, oameni, fapte, care i-ar putea fi de folos şi lui. Învăţîndu-l să spună, firesc, colegului de şcoală „soluţia ta la problema de matematică a fost mai bună ca a mea“, prietenei „îmi place cum ai cîntat azi la
