Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Căile Ferate se destramă din toate încheieturile

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 24 august 2010 ·

Ministerul Transporturilor ştie că transportul pe calea ferată a devenit un pericol şi susţine că soluţia este disponibilizarea de personal şi scăderea numărului de curse. Calea Ferată este ca o bombă cu ceas, care ar putea exploda oricând - situaţia este bine-cunoscută şi la nivelul conducerii Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), care încearcă să eficientizeze costurile prin disponibilizarea personalului. Sursa: Reuters

Cu durata de viaţă expirată şi scadenţe la reparaţii capitale, infrastructura feroviară este un ade vărat pericol pentru călători.

Peste 19.800 dintre cele circa 22.000 de macazuri sunt scadente la reparaţii capitale. "Asta înseamnă că aceste zone pot să nu funcţioneze corect, astfel că pot apărea incidente. Pentru a evita pericolele, angajaţii CFR trebuie să fie mult mai atenţi, ca să poată suplini eventualele probleme", explică Ştefan Roşeanu, secretar general al Asociaţiei Industriilor Feroviare.

Mecanicii fură combustibil

Mai sunt scadente la reparaţii capitale o treime din tuneluri, aproape toţi kilometrii de linie automată (total de 6.800 km), circa 12.000 de poduri şi podeţuri - în condiţiile în care alte 3.900 au durata de viaţă expirată.

"Acumularea an de an a scadenţelor la reparaţiile capitale ale liniilor, lucrărilor de artă şi instalaţiilor de conducerea şi siguranţa circulaţiei au dus la necesitatea introducerii, la momentul de faţă, a 579 restricţii de viteză", se arată în documentul de strategie a companiilor CFR, realizat de lucrătorii ministerului de resort.

Reprezentanţii MTI acuză lipsa finanţărilor şi pierderile colosale înregistrate de companii. Ei propun disponibilizări, scumpirea biletelor cu 10% şi implementarea unui sistem informatic care să permită monitorizarea alimentărilor cu combustibil ale locomotivelor. Modelul este împrumutat de la

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum o ora
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum o ora
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum o ora
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum o ora
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 2 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°