În Ciudanoviţa din Caraş Severin, fotografiatul e interzis, iar la intrarea pe vechiul drum ce duce înspre minele de uraniu e o plăcuţă cu o non-interdicţie. Peste palma întinsă înainte, în semn de "STOP", acelaşi deştept care-a tăiat aparatul de fotografiat a tras o dungă roşie-n diagonală. Deci, e interzisă "intrararea interzisă". Intrăm. În 10 ani, de când a fost închisă exploatarea minieră, totul s-a prăbuşit. Dalele cu care era pavat platoul, treptele de piatră ce urcau spre intrarea în galerii, clădirile administrative din jur. Nu-i nevoie să vină spionul 007 ca să atace, cu duşmănie şi cu ură de neam, obiectivul strategic al României. Ne distrugem noi singuri, lent, dar sigur...
"Noroc" cu ruşii care, după ce ne-au încălecat ţara, ne-au luminat şi asupra bogăţiilor ei. "Ei or descoperit că e uraniu aici. În 1951 or deschis mina, iar în '53 or făcut primul puţ, s'or băgat cu colivia în fundul pământului", spune Gheorghe Adafinei, fost miner. Mihail Dumitru "născut în 1936, la 2:00 noaptea", a fost aici de la începuturi. "În 1954 a venit «expediţia». Nu era nimic p'atunci în Ciudanoviţa, se dormea pe sub maşini". Ruşii au construit şi blocurile cu două etaje unde au locuit minerii, spitalul, magazinul, şcoala, grădiniţa, clubul, cinematograful şi casa de cultură. Nu sunt fotografii cu Ciudanoviţa de altă dată, totul era ţinut la secret. "Pe dealul din spate, unde-a fost buncărul «Golgota», era o cazarmă cu 5000 de militari. Aici, înainte să pleci în concediu, erai chemat şi avertizat să nu vorbeşti nimic despre mină, pe unde te duci", îşi aminteşte Mihail Dumitru.
În vremurile ei de glorie, colonia din Ciudanoviţa număra peste 10.000 de suflete. Astăzi mai sunt doar vreo 300... Nimic n-a fost însă "de-a-n taina" (degeaba), cum spun bănăţenii. Uraniul extras de minerii români lua drumul URSS-ului. "De-aici pleca la Ştei, la moară, unde-l mă