În 1990, istoria republicii de peste Prut prezenta asemănări uluitoare cu realităţile contemporane româneşti, parcă efectul unui scenariu comun, deşi cele două state se declarau pe orbite diferite. În timp ce România trecuse la democraţie, fie ea "originală", şi la economie de piaţă, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM) fiinţa în cadrul URSS, ultimul mohican al regimurilor comuniste din Europa. Perestroika inventată de Mihail Gorbaciov se dovedea pe zi ce trece o struţo-cămilă politico-economică. Nu prea lămuriţi despre principiile lansate de Kremlin în urmă cu câţiva ani, demnitarii moldoveni îşi căutau propria cale. Unii priveau spre Moscova, alţii spre Bucureşti. Pe fondul tulbure al unui imperiu în stare de agonie, societatea basarabeană a experimentat tensiuni etnice, greve ale foamei, tranziţia către noi formule economice şi politice.
Pe toate le relatează, de-a fir a păr, fostul preşedinte basarabean Mircea Snegur, în volumul memorialistic "Labirintul destinului" (Chişinău, Fundaţia Draghiştea, 2007). Între 1985 şi 1989, autorul a deţinut funcţia de secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist din RSS Moldovenească (PCM). Din 27 aprilie 1990 a fost preşedinte al Sovietului Suprem al RSSM.
Interesat mai ales de aspectele politice ale perioadei trăite, autorul descrie prioritar activitatea primului "Parlament" ales democratic în RSSM, în urma a două tururi electorale (25 februarie şi 10 martie 1990). Sub vechea denumire de "Soviet Suprem", forul legislativ reunea 371 de deputaţi, dintre care 259 moldoveni, 58 ruşi, 35 ucraineni, 13 găgăuzi, 8 bulgari. Printre aleşi, doar 13 femei. Dezbăteau problemele ţării, laolaltă, politicieni de toate orientările - comunişti, agrarieni, democraţi, independenţi.
Eliberaţi de practica unanimităţii de păreri, deputaţii avansau în 1990 diverse propuneri. Unele rea
