Ministrul Muncii şi ministrul Finanţelor pot explica modul în care persoanele care obţin venituri din drepturi de autor şi ca Persoane Fizice Autorizate (PFA) vor depune contribuţiile la CAS şi Fondul de şomaj, a declarat, marţi, Emil Boc, şeful Guvernului afirmând că el "nu cunoaşte datele".
Premierul Emil Boc a fost întrebat de jurnalişti, marţi, după cea participat la şedinţa în plen a Senatului, dacă i se pare normalca peste 50.000 de persoane care au venituri din drepturi de autorşi PFA să se deplaseze, lunar, la diverse instituţii ale statuluipentru a depune contribuţii la fondurile de sănătate şi şomaj, înurma aplicării noilor prevederi ale Codului fiscal, dar şefulGuvernului a evitat să răspundă.
"Aici, ministrul Muncii şi ministrul Finanţelor Publice vă potda explicaţii tehnice. Eu nu pot să le confirm pentru că nu cunoscdatele", a spus premierul.
Publicarea târzie a formularelor sau a conturilor în care pot fiviraţi banii pentru pensii şi şomaj, informarea deficitară şi lipsaexplicaţiilor concrete au pus pe drumuri şi la cozi interminabilemii de oameni care până miercuri trebuie să dea contribuţii din ceau câştigat din drepturi de autor.
Regulile neclare şi diferite privind depunerea declaraţiilorpentru contribuţiile individuale la şomaj, pensie şi asigurări desănătate au creat haos şi aglomeraţie la unele instituţii, oameniicare au venituri de natură profesională aşteptând până în ultimaclipă să afle cum trebuie să procedeze.