Tradiţionaliştii sunt singurii care mai respectă obiceiurile de nuntă de altădată. Cum arată acum peţitul şi cât din el mai e autentic? Cererile în căsătorie moderne se fac într-o ţară străină sau prin SMS. Totuşi, în unele sate se păstrează şi acum cu sfinţenie tradiţiile legate de peţit şi de nuntă.
Ca şi celelalte obiceiuri, şi cele de nuntă s-au modernizat. Se mai păstrează însă o parte dintre ele, în formă simplificată.
În Bucovina, peţitul se referă de fapt la cererea mâinii miresei de la părinţii acesteia, în cadrul unui eveniment festiv în care cele două familii se întâlnesc pentru a discuta detaliile nunţii. Multe dintre obiceiurile din Bucovina se regăsesc însă şi în celelalte zone etnografice din România.
Citiţi şi: Căsătoriile între rude, povară pentru urmaşi
Marele dezgheţ sexual
Raluca D. spune că soţul ei, Cosmin, a cerut-o în căsătorie la o lună după ce şi-au început relaţia. Cei doi tineri de 25 de ani, din zona Gura Humorului, mai fuseseră împreună în urmă cu şapte ani. Atunci când au împlinit o lună de relaţie, ea i-a oferit o fotografie cu ei doi, pe spatele căreia a scris „O lună, un an, o veşnicie". A fost să dureze o lună, apoi un an, dar veşnicia nu au mai prins-o pentru că relaţia s-a întrerupt la vremea aceea. „După reluarea relaţiei, Cosmin m-a întrebat: «Ce zici, vrei să încercăm şi partea cu veşnicia?», iar eu am înţeles exact ce voia să-mi spună".
Apoi, viitorul mire a mers acasă la părinţii fetei, pentru a-i cere mâna. „Inelul l-am primit atunci. A fost o surpriză când m-a cerut de la tata. Cosmin avea temele făcute. L-a întrebat pe tata: «Îmi daţi mâna fiicei dumneavoastră?»", îşi aminteşte Raluca. Totul s-a întâmplat cam la două luni după cererea făcută ei.
„Ne gândeam că ar fi momentul să începem pregătirile. Ştiau şi părinţii, îi pregătisem eu dinainte. Cosmin a venit la cost