Tinerele care consumă alcool în exces - peste şase beri săptămânal - sunt de două ori mai predispuse să recurgă la contracepţia de urgenţă decât acelea care beau cu moderaţie. Sursa: NothFoto
Un studiu recent efectuat de specialiştii britanici, la care au participat 25.000 de persoane, a evidenţiat că procentul tinerelor care dau vina pe alcool pentru că şi-au pierdut virginitatea a crescut de cel puţin două ori în ultimii 60 de ani, scrie The Telegraph.
De asemenea, cercetătorii de la University College din Londra au constatat că numărul adolescentelor care obişnuiesc să consume alcool s-a triplat în ultimii 10 ani.
În analiza lor, specialiştii UCL au observat că femeile care beau în exces au şanse cu 1,8% mai crescute de a recurge la contracepţia de urgenţă după o noapte de petrecere cu alcool în exces. De asemenea, incidenţa avorturilor în cazul lor este cu 1,4% mai mare decât la adolescentele care nu consumă alcool sau care beau cu moderaţie.
Echipa de studiu a mai evidenţiat şi că numărul adolescentelor britanice care au dat vina pe consumul de alcool pentru pierderea virginităţii a crescut de la 2,4%, în anii '40, la 6,4% în prezent.
Potrivit cifrelor oficiale, în Marea Britanie au loc peste 200.000 de întreruperi de sarcină la cerere, cel mai crescut nivel al avorturilor din Europa.
Consumul excesiv de alcool este acum o problemă din ce în ce mai mare, care costă sistemul britanic de sănătate milioane de euro în fiecare an.