Pentru neregulile constatate în privinţa pachetelor de servicii turistice se poate contacta site-ul www.europedirect.europa.eu
Pentru a evita acţiuni în instanţă lungi şi costisitoare, ţările UE sunt obligate să înfiinţeze organisme naţionale independente care să se ocupe de plângerile pasagerilor şi de orice litigiu legat de companiile aeriene. Pentru a afla numele şi adresa autorităţilor competente sau detalii ale organizaţiilor care vă pot ajuta în ceea ce priveşte alte plângeri, a comunicat ieri Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România (ANPCPPS), precizând că, spre exemplu, pentru pierderea bagajului sau nereguli privind pachetele de servicii turistice se poate contacta Europe Direct apelând gratuit numărul 00 800 6 7 8 9 10 11 sau prin email prin intermediul site-ului web europedirect.europa.eu.
"Atunci când călătoriţi cu avionul, fie din motive profesionale, fie pentru plăcerea dumneavoastră, în conformitate cu regulile UE aveţi drepturi privind informaţiile, întârzierile, anulările, suprarezervările şi deteriorarea bagajului. Aceste reguli se aplică chiar şi în cazul în care întreruperea zborului a fost cauzată de circumstanţe extraordinare", au notat reprezentanţii ONG-ului. Ei au amintit că aceste drepturi se aplică zborurilor interne regulate în cadrul unei ţări UE şi zborurilor charter care pleacă din sau ajung într-un aeroport UE. În ceea ce priveşte zborurile care ajung din afara UE, respectivele drepturi se aplică numai companiilor aeriene din UE.
Valoarea biletului poate fi rambursată dacă întârzierea depăşeşte 5 ore
În cazul în care vă prezentaţi la timp pentru efectuarea formalităţilor de check-in pentru un zbor şi acesta are o întârziere semnificativă, compania aeriană trebuie să vă pună la dispoziţie mese şi băuturi răcoritoare, cazare la h