Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dragomir: „Bilaşco strică atacul Stelei”

Publicat in Adevarul, miercuri 25 august 2010 ·

Şeful LPF crede că transferul atacantului de la Unirea Urziceni va crea tensiuni în lotul roş-albaştrilor

Bilaşco, Galamaz şi Brandan. Aceştia sunt jucătorii pe care Ilie Dumitrescu îi vrea cu orice preţ în Ghencea. Gigi Becali a negociat cu Dumitru Bucşaru pentru transferul celor trei şi în urmă cu o săptămână, dar tratativele au căzut deoarece cele două părţi nu s-au înţeles la bani. În schimbul celor trei fotbalişti, patronul Unirii Urziceni a solicitat 2,5 milioane de euro. De această dată însă, cele două părţi par a fi căzut la pace. Gigi Becali a anunţtat aseară că s-a înţeles cu Bucşaru pentru transferul lui Bilaşco, urmând ca zilele următoare să negocieze cu ceilalţi doi fotbalişti contractele de joc. „Dintre cei trei pe care am anunţat că îi aducem, Bilaşco, Galamaz şi Brandan pot să îl confirm pe Bilaşco. Am semnat cu el şi am şi acordul lui Bucşaru. El va juca meciul cu Hajduk şi de vineri ajunge la Steaua. Steaua e şi la ora asta favorită la titlu, dar eu vreau să fac o echipă foarte puternică, să mă bat cu ea în Europa. Până la urmă îi înţeleg şi pe suporteri, Steaua nu a mai câştigat nimic în ultimii ani, acum e momentul să mă împac cu ei", a spus Becali.

Dragomir nu este impresionat

Dumitru Dragomir, şeful LPF, spune că transferul lui Bilaşco va crea probleme la Steaua. "Bilaşco le strică atacul celor de la Steaua. El trebuie să joace titular, nu-l aduci să stea rezervă. Este un jucător bun, dar nu cred că este mai bun decât Kapetanos sau Stancu. Nu ştiu dacă se pretează jocului Stelei", a declarat Dumitru Dragomir. În schimb, dinamovistul Ioan Andone crede că Steaua devine foarte puternică dacă îi transferă pe cei trei fotbalişti de la Urziceni. „Bilaşco e un transfer foarte bun pentru Steaua. Pentru ei este un câştig, vor face faţă şi în campionat şi în Liga Europa. Deocamdată noi nu suntem candidaţi la titlu", a afirmat antrenorul lu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum o ora
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 28 minute
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

VIDEO David Popovici, mesaj clar despre turul doi al alegerilor prezidențiale: „Am un îndemn pentru toată lumea”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
David Popovici (20 de ani), campion olimpic la 200 de metri liber, a vorbit despre . Acesta a avut un îndemn pentru turul doi, acolo unde pe buletinele de vot vor apărea Elena Lasconi și Călin Georgescu. - Ion Țiriac

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Autorităţile din Germania întocmesc o listă de buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 3 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

Procurorul special Jack Smith renunţă la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump înainte de învestirea preşedintelui ales

News.ro acum o ora
Procurorii au renunţat luni la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump, două dosare judiciare separate, înclinându-se în faţa realităţii că acestea nu vor fi finalizate sau nu vor continua înainte ca Trump să revină la Casa Albă

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 9 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 9 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Le Monde: Marea Britanie și Franța iau în calcul o acțiune militară comună în Ucraina

Ziua News acum 2 ore
Țările europene au reluat discuțiile cu privire la posibila desfășurare de trupe sau luptători de la companii militare private în Ucraina, relatează ziarul francez Le Monde. Potrivit surselor, acest lucru este determinat de faptul că Washingtonul ar

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
Iasi
acum

-1°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-4°
lun.

-2°/6°
mar.

-4°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°