Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Emoţii privind TVA de 24%: ordonanţa a trecut de Senat şi Guvernul aşteaptă votul din Cameră

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 25 august 2010 · ·

Senatul a aprobat ieri cu un vot strâns (64 "pentru" şi 50 "împotrivă") ordonanţa de urgenţă care majorează TVA de la 19% la 24%, dar lucrurile sunt departe de a fi bătute în cuie, pentru că actul normativ trebuie să treacă şi de Camera Deputaţilor, unde, la fel ca şi în Senat, susţinerea guvernului este fragilă.

Economiştii cred că respingerea majorării TVA-ului şi revenirea la taxa de 19% va conduce la acutizarea percepţiei de instabilitate a politicii fiscale şi la creşterea gradului de incertitudine referitor la menţinerea acordului cu FMI.

Luni seară Comisia de buget-finanţe din Senat modificase ordonanţa de urgenţă (OUG) 58/2010, respingând creşterea TVA de la 19% la 24% şi producând emoţie în rândul miniştrilor care ieri au mers în număr mare în Senat, în frunte cu premierul Emil Boc. Comisia mai acceptase un amendament al opoziţiei PNL şi PSD privind scă­derea TVA la 5% la alimentele de bază. Ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu, le-a cerut ieri senatorilor să aprobe TVA de 24%, adică să voteze fără amendamente OUG 58/2010 intrată în vigoare de la 1 iulie.

"Eu cred că ordonanţa, în forma în care este, fără niciun fel de modificare, este un document care ar trebui să fie aprobat. Şi amendamentele care s-au făcut, inclusiv cele care par foarte bine, în favoarea poporului român, referitoare la reducerea TVA la alimente... ştiţi foarte bine că sunt inutile, pentru că niciodată TVA nu se va reduce. Vom majora infracţionalitatea, respectiv evaziunea fiscală şi vom încuraja preţurile care se transferă în buzunarele celor care vând produsele respective", a spus Vlădescu, citat de Mediafax.

Respingerea majorării TVA-ului şi revenirea la TVA de 19% va conduce la acutizarea percepţiei de instabilitate a politicii fiscale şi la creşterea gradului de incertitudine referitor la menţinerea acordului cu FMI şi la capacitatea României de

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Opt răniţi după un atac rusesc cu drone şi rachete asupra Kievului

Ziarul Financiar acum 39 minute
Opt persoane au fost rănite după ce Rusia a atacat sâmbătă dimineaţă capitala Ucrainei, Kiev, cu drone şi rachete, declanşând incendii, declară primarul oraşului, citat de Reuters. Martorii au văzut valuri succesive de drone zburând deasupra Kievulu

Ţările UE se opun propunerii Spaniei de a face catalana limbă oficială

Ziarul Financiar acum 44 minute
Ţările membre ale Uniunii Europene s-au opus propunerii Spaniei de a transforma catalana în limbă oficială. Respingerea ar putea declanşa o criză politică la Madrid, relatează Politico. În schimbul sprijinului esenţial necesar pentru formarea unui n

Damaris Lupu a câștigat finala Românii au talent 2025. Cu ce număr i-a impresionat pe jurați

Libertatea acum o ora
Finala Românii au talent, sezonul 15, a avut loc vineri, 23 mai 2025, la Pro TV și a adus în prim-plan emoție, talent pur și povești impresionante. Marele câștigător al acestei ediții a fost Damaris Lupu, o tânără de doar 14 ani din Tecuci, care a o

Consiliul Naţional de Securitate al Casei Albe îşi reduce drastic personalul într-o restructurare dramatică

HotNews acum 3 ore
Zeci de angajaţi au fost concediaţi vineri din cadrul Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, în contextul în care preşedintele Donald Trump a decis să reducă dimensiunea şi atribuţiile acestui organism, cândva puternic, au declarat cinci

Noi restricții pentru jurnaliștii de la Pentagon impuse de administraţia Trump

HotNews acum 56 minute
Un ordin semnat vineri de secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, impune jurnaliştilor să fie însoţiţi oficial în mare parte din clădirea Pentagonului și să recunoască responsabilitatea de a proteja informaţiile naţionale clasificate şi sensi

UE face apel la „respect” după ce Trump amenință cu tarife de 50%: „Suntem pregătiți să ne apărăm”

HotNews acum 25 minute
Șeful comerțului din Uniunea Europeană a declarat că blocul celor 27 de membri se angajează să obțină un acord comercial cu SUA bazat pe „respect”, nu pe „amenințări”, potrivit BBC. „UE este pe deplin angajată, hotărâtă să asigure un acord care să f

Dan Petrescu n-a învins FCSB nici măcar în ultima etapă! „Arbitrul a stricat meciul”

Gandul acum 2 ore
FCSB a remizat vineri seara, în deplasare, scor 1-1, cu gruparea CFR Cluj, în ultima etapă a play-off-ului Superligii. Bucureştenii au ratat un penalty şi au avut superioritate numerică din minutul 28. Dan Petrescu n-a învins FCSB nici măcar în ulti

Atac în gara din Hamburg! Cel puțin 13 persoane rănite

Ziua Constanta acum 12 ore
Cel puțin 13 persoane au fost rănite, dintre care unele în stare critică, după ce o femeie a început să le înjunghie într-o gară din Hamburg, Germania, potrivit autorităților locale. Suspecta este în arest, potrivit știripesurse.ro. Incidentul a avu

A murit Leonard Zăicescu, ultimul supraviețuitor din România al Pogromului de la Iași

HotNews acum 10 ore
Leonard Zăicescu, supraviețuitor al Pogromului de la Iași și al Trenurilor Morții din vara anului 1941, s-a stins din viață, vineri, la vârsta de 98 de ani, potrivit Agerpres. Reprezentanți ai Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din

24 mai- Se împlinesc 150 de ani de la înființarea Partidului Naţional Liberal. Ce mesaj a transmis deputatul Bogdan Huţucă, președintele PNL Constanța

Ziua Constanta acum 35 minute
La 24 mai 1875 a fost înființat Partidul Naţional Liberal, una dintre cele mai vechi și importante formațiuni politice din România Fondat în 1875 de personalități marcante precum Ion C. Brătianu și Mihail Kogălniceanu, PNL a fost un actor principal

Vremea

București
acum

18°
sâm.

13°/19°
dum.

12°/13°
lun.

10°/12°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/11°
lun.

10°/11°
mar.

10°/12°
Constanta
acum

20°
sâm.

15°/22°
dum.

14°/19°
lun.

13°/17°
mar.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

7°/16°
dum.

7°/14°
lun.

9°/16°
mar.

9°/15°
Timisoara
acum

10°
sâm.

9°/13°
dum.

6°/18°
lun.

8°/22°
mar.

11°/22°