Se intampla in viata. Nu conteaza varsta, mediul, educatia, calitatea umana. Se petrece la case mici, mari, unde-s boi mai mici ori dimpotriva -mari, unde e viata sau unde moartea pasiunii schiaza 24/24 h.
Cunoastem oameni pe care avem senzatia ca-I stim dintotdeauna. Din alte vieti. Nu trec cateva zeci de minute si ne invadam, ne atingem, ne spunem lucruri intime, ne facem confidente. Ne simtim reciproc, ne adulmecam, ne bucuram unii de altii, ne sorbim cuvintele. Vine firesc, de parca ar fi fost mereu acolo. Nu e nevoie de efort, nu exista pauze, nici momente de respiro. Uneori e pur si simplu inexplicabil, nu poate fi tradus altcuiva, doar celalalt sau ceilalti, protagonistii- inteleg.
Pe de alta parte, sunt oameni langa care, oricat timp am petrece, simtim ca nu ajungem nicaieri, ca drumul nu e cel bun, ca nu vom putea niciodata sa ne deschidem cu adevarat. De multe ori incercam, pentru ca ne sunt dragi, dar e in zadar. Ceva nu se leaga, ceva ne scapa, exista o bariera invizibila pe care o simtim orice am face.
De aceea vrem sa ramanem, indiferent care ar fi pretul, in viata celor langa care ne simtim NOI. Cu tot egoismul pe care il posedam tragem de ei, tragem de firile lor, tinem strans de eu-l lor, pentru ca tanjim dupa variantele noastre cele mai bune, desi, rar ne vede sau ne aude cineva spunand asta cu voce tare.
De multe ori nu ne intereseaza daca ei vor sa petreaca un timp in vietile noastre, pentru noi importanti suntem noi. Noi si dorintele noastre, acelea care se leaga de oameni pentru a ajunge la certitudini, la siguranta, la adanc, la profund, la Restart.
Atunci cand si ei doresc sa ramana langa noi, putem sa ne consideram norocosi. Cu adevarat norocosi. Cand circumstantele sunt minunate (era sa scriu favorabile, insa nu despre asta e vorba) totul se schimba intr-un Paradis pe care nimeni nu il poate destrama. Un Paradis
