Etajele I şi al II-lea ale Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti sunt o bombă cu efect întârziat. Populaţia Bucureştiului plătită pe drepturi de autor trebuie să-şi regleze conturile cu statul începând cu 1 iulie. Miercuri e ultima zi. Întârzierea depunerii dosarului se sancţionează potrivit legii cu până la 5.000 de lei. O avere. Dacă vrei să înnebuneşti o lume întreagă, un oraş, o ordonanţă de urgenţă dată de Guvernul Boc este calea cea mai sigură. Instrumentul de tortură este proaspăta OUG 58 din 2010. Casa de Pensii a Municipiului. Parterul, dedicat pensionarilor, e liniştit. Chiar prea liniştit. Simţi nevoia unui ghişeu cu informaţii. Există, dar fără personal. A dispărut, a fugit în bejenie, o fi fost tăiat din schemă, i-o fi tăiat leafa cu 25%, o fi făcut infarct. Poţi să bănuieşti orice. În schimb, geamurile sunt pline de afişuţe lipite cam câte trei de ghişeu. Nu vorbeşte nimeni cu tine, dar citeşti pe rupte, geam cu geam. Adevărata viaţă a clădirii începe cu etajul I.
Etajul I. Opt şiruri triste, tăcute, ca ruşii pe vremea comunismului, când la ZUM veneau pantofi. Se încolonau pe o scară în spirală şi aşteptau tăcuţi, citindu-l pe Stalin, să prindă o pereche de pantofi ieftini. La etajul I, şirurile triste, câte 20 de cetăţeni pe şir, aşteptau cu dosare în mâini să le depună la opt ghişee, pe care scria Declaraţii CAS.
Etajul al II-lea. Adevărata viaţă a clădirii începea la II. Fierbea, aproape de clocot. Corpuri năduşite, încinse, chipuri nedumerite, uluite de ceea ce li se întâmplă sau aprige de parcă se filma "Răscoala". Lumea aspira să intre în camerele 1 şi 2: "Declaraţii şi Contracte de asigurare". Erau vedetele instituţiei. Să intri în camera 2 era o culme a reuşitei. Nimeni nu te lămurea în privinţa parcursului dosarului cerut de ordonanţă. Îl aflai din gură în gură. Ordonanţa lui Boc funcţionează impecabil. Dacă Boc ar ve
