De aproape zece ani, pe piaţa de artă autohtonă a intrat în forţă amintirea unui trecut de autentică emulaţie artistică - pe care am putea să o numim simplu: Balcic.

Impresionanta monografie-album a Doinei Păuleanu,"Balcicul în pictura românească", apărută, în 2003, la Editura ARC 2000, expoziţia pe tema Balcicului găzduită, ulterior, la Muzeul Naţional de Artă al României şi proiectul de anvergură "Pictori de azi la Balcic" - iniţiat de pictoriţa Marilena Murariu prin Asociaţia ELITE ART Club UNESCO - au reînviat acest mit al culturii româneşti - Balcicul. Un adevărat loc de pelerinaj al artiştilor plastici, în perioada interbelică, oraşul de pe coasta Mării Negre reunea, în fiecare vară, nu mai puţin de 150 de pictori, precum Tonitza, Steriadi, Pallady, Iser.

Supranumit "Mecca" picturii interbelice, Balcicul, rezumând, în fapt, o "epocă" de mare efervescenţă culturală, asociată cu numele Reginei Maria, era descris de către Nicolae Iorga, în primul număr al ziarului "Coasta de Argint", astfel: "La stânga noastră se bulbucă enorme stânci rotunde de piatră albă, dură. Ea se sapă în jos, formând prăpăstii care duc la alte prăpăstii, în fund Marea chiamă cu iresistibila ei ispită albastră. Coborâm printre clădiri şubrede şi îndrăzneţe acăţate după împrejurări. Fereştile deschise lasă să se vadă scene de interior de o patriarhală frumuseţe: mama dă muştile afară, într-un colţ, cuminte, stă cadâna cu ochii mari, curioşi şi pe un prichiciu pisica toarce siesta în soare. Albul de piatră se lasă drept în golful de cobalt, pe care-l pătează ca nişte spinări de somoni bărcile negre cu vâslaşi bruni, purtând fes roşu. Pe o margine de mal se înşiră vilele. Cea cu minaretul în frunte este a Reginei Maria. Se poate vorbi de o Coastă de Argint în aceste locuri benecuvântate..."

După o nedreaptă uitare, Balcicul interbelic a revenit în memoria afectivă a