Un sistem de educatie determina baza tuturor succeselor sau insucceselor unei societati.
Diverse natii au adoptat, de-a lungul istoriei, diverse sisteme, toate definite printr-un scop final. Unele si-au propus sa produca functionari de stat (Franta, Anglia), muncitori pentru industrie (Germania, Japonia), soldati (Uniunea Sovietica si China lui Mao) sau, pur si simplu, numai titrati, pentru a forma o aristocratie (Romania, Bulgaria).
Bineinteles, toti acesti functionari de stat, muncitori si soldati, aveau nevoie de doctori, ingineri, invatatori etc.
Un alt sistem de educatie, cel american, a excelat totdeauna prin accentul pus pe cerintele individului, nu ale statului. Fiecare participant are optiuni deschise in toate directiile.
Studentul isi alege singur cursurile care il intereseaza, profesorul isi alege orele si studentii. E unicul sistem din lume in care poate participa oricine, fara restrictii de varsta sau pregatire anterioara. Un fermier batran poate studia agronomia sau medicina veterinara, un mecanic auto poate "lucra" spre un grad universitar in inginerie, etc.
Institutiile superioare se intrec in atragerea studentilor prin tot felul de scheme inventive, de la cursuri serale sau prin corespondenta, pana la programe unice, concepute pentru nevoile economiilor locale sau regionale.
Daca un student are carente serioase in ceea ce ar trebui sa fie educatia de liceu sau nu o are deloc, institutiile ofera cursuri "remediale", in care toate aceste lipsuri se elimina, prin programe de studii individualizate. (Contra cost)
Exista burse pentru tinerii care au absolvit liceul cu note excelente, pentru veteranii care se intorc de la serviciul militar si pentru persoane cu dizabilitati. In rest, totul trebuie platit.
Prin 1975, un curs cu un laborator, costa 20,00 USD pe se
