trei chestiuni
Şeitan care spune că are el grijă să nu luăm amendă deşi ei ne-au aruncat în haos. Cu alte cuvinte statul ne aruncă pe toţi în semilegalitate şi după aia îşi alege singur vinovaţii de amendat – o relaţie ideală cu ziariştii, de exemplu, categoria cea mai numeroasă plătită cu drepturi de autor.
Singura strategie de guvernare a fost răzbunarea – de data asta pe ziarişti. Şi a ieşit o prostie imensă. Pentru că nu poţi orienta ditai aparatul de stat greoi către răzbunări fulger împotriva unei categorii. Astea merg de la Cotroceni. Altfel, e haos. Şi-au tras un glonţ în picior, deşi au vrut să tragă în ziarişti (eu nu am auzit în jur decît oameni care ar vrea să plătească totul civilizat şi să se termine cu tot circul) – zilele astea a răbufnit o superficialitate uriaşă dintr-un guvern al unei ţări europene. Fioros şi penibil.
Simona…
Bun, şi ce facem, plecăm? Al x-lea val de români furioşi fug? Simona Tache scrie că nu mai suportă. Şi invocă plecarea. Combate bine pînă exact în punctul ăsta pe care eu nu-l mai înghit: plec din România! Nu pleci pentru că nu-i mai suporţi: trebuie să-i faci pe ei să plece, metodele le discutăm – protestul de care vorbeşte acolo e una dintre soluţii…
Dar eu nu plec, n-am chef. Vreau să rîd şi să mă enervez cu ăştia pentru că mă simt european, mondial, cum vreţi voi, fără să fac un pas peste graniţă. Ba chiar sînt un tip megaeuropean şi cînd stau la coadă, şi cînd crede vreun cretin că mă umileşte. Asta nu înţeleg nici unii boi de la guvernare, nici unii boi din Bruxelles. Mă pui să stau la coadă doar ca să te distrezi, ok, o trec în agendă, şi o să te lovesc cum pot la momentul potrivit.
Simona pleacă. Eu rămîn şi-i spun şi ei să nu fugă. Altfel, mişto textul. Îi dedic şi vă dedic această frumoasă piesă.
Tolo
Foarte frumos că Tolontan a refuzat oferta de excursie în Noua zee
