Când Bianca, de 7 ani, îi cere un ou Kinder, mama îi spune că trebuie să păstreze banii pentru caiete. Ea gestionară, el reflexoterapeut, soţii Cocoş au învăţat o viaţă întreagă pentru ca acum să nu-şi poată împlini un vis cât se poate de simplu: acela de a-i lua caiete Biancăi.
Mihaela Cocoş are 35 de ani şi caută cu disperare de lucru. S-a numărat între ultimii 200 de angajaţi ai Hypermarketului „Pic", concediaţi în septembrie anul trecut.
„Pe 14 septembrie, ne-au dat preaviz, apoi ne-au trimis în şomaj. Pe ultimele două luni, nici nu ne-au dat salariile. Mă gândesc cu groază că, peste două luni, n-o să mai primesc şomaj. Am încercat să-mi găsesc de muncă, chiar am lucrat o vreme la o brutărie, dar am renunţat, pentru că nu mi-am primit salariul", povesteşte Mihaela.
Dumitru Cocoş a lucrat ca reflexoterapeut în Bucureşti. De când a rămas fără serviciu, lucrează unde poate, ocazional, la amenajări interioare. Soţii Cocoş au reuşit să-şi înscrie fiica, pe Bianca Andreea în clasa I, însă n-au bani de rechizite.
„Ne mai ajută sora mea"
„Bianca a fost până acum la Grădiniţa «Furnicuţa», din cartierul Obor. Plăteam câte 1.200 de lei pe lună, pentru că era cu program prelungit. Am mai dat bani pentru covoare, pentru fondul şcolii etc. Am înscris-o în clasa I la Liceul Pedagogic, dar n-am reuşit să-i cumpăr nici măcar ghiozdan, nimic din lista cea mare cu rechizite", se plânge femeia.
Mihaela spune că va fi silită că cumpere material şi să meargă la croitorie, ca să facă costumul pentru clasa I al fetiţei, să cumpere trening, acuarele şi caiete. Spune că preferă să-şi rupă de la gură, decât să nu trimită fetiţa la şcoală. Mai are de plătit şi 100 de lei lunar la bancă.
„Când îmi cere Bianca dulciuri sau câte un ou Kinder, îi spun că n-avem bani, că ne trebuie pentru şcoală. Ne mai ajută sora mea, Carmen, mergem la ea şi ne aş
