Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Berceanu: Contestaţiile ţin pe loc construcţiile de drumuri

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 25 august 2010 ·

Sunt situaţii în care s-a refăcut şi de cinci ori un caiet de sarcini şi tot n-a fost bine. MTI nu mai face recurs, pentru că Înalta Curte dă termene de opt luni.

Situaţia dezastruoasă a drumurilor şi tergiversarea începerii lucrărilor de modernizare sau construcţie pare să fie cauzată nu numai de lipsa fondurilor şi de dezinteresul autorităţilor sau al companiilor constructoare, ci şi de nenumăratele contestaţii privind procedurile de atribuire a contractelor, pentru a căror rezolvare în instanţă este nevoie de luni.

Potrivit declaraţiilor făcute ieri de ministrul transporturilor în faţa senatorilor, repetatele contestări în justiţie ale licitaţiilor determină reluarea procesului, începând cu refacerea caietelor de sarcini.

„Am o porţiune de autostradă, Deva - Orăştie, care a început să fie licitată de domnul Orban, acum doi ani, şi de fiecare dată am făcut un caiet de sarcini, s-au dus nişte constructori în justiţie, li s-a dat dreptate, a trebuit să modificăm cum au vrut ei. Am făcut alt caiet de sarcini, s-au dus alţi constructori în justiţie, li s-a dat şi ălora dreptate. Am făcut vreo patru-cinci caiete de sarcini până acum. Am făcut licitaţia, au venit unii care n-au avut hârtiile pe care trebuia să le aibă, garanţiile financiare. Bineînţeles că au fost respinşi de faţă cu toată lumea, nici n-a fost vreo problemă, dar s-au dus în justiţie şi aceasta a hotărât că trebuie să ne uităm şi în ofertele lor, chiar dacă nu au avut documentele în regulă. Dacă o să iasă unul dintre ei câştigător, atunci toţi ceilalţi o să ne dea în judecată că l-am scos pe ăsta, care n-a avut hârtiile.

Dacă îl scoatem pe el, atunci o să ne dea ceilalţi în justiţie şi aşa mai departe“, a explicat Berceanu citat de Mediafax, menţionând că ministerul nici nu mai face recurs la deciziile justiţiei, întrucât recursul se judecă la ÎCCJ, care dă termene de opt luni. @

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 5 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°