Premieră România participă cu două proiecte naţionale la ediţia din 2010 a cunoscutului eveniment, care se desfăşoară în perioada 29 august-21 noiembrie. Selectate în urma unei competiţii naţionale organizate de mai multe instituţii, expoziţiile pot fi vizitate de sâmbătă până la 21 noiembrie.
La concursul iniţiat de Uniunea Arhitecţilor din România, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Ministerul Afacerilor Externe şi Institutul Cultural Român s-au înscris 19 participanţi, numărul total de proiecte în competiţie fiind 21. Juriul a hotărât ca România să fie reprezentată la acest eveniment de două proiecte.
Citiţi şi:
Braşov: Atelier de arhitectură tradiţională la Meşendorf
Viitori arhitecţi din toată ţara restaurează Cetatea Alba Iulia
Mâine, la ora 18.00, va avea loc prezentarea oficială a celor două proiecte naţionale care vor fi ambasadoarele României la cea de-a XII-a ediţie a Bienalei de Arhitectură de la Veneţia. Evenimentul va avea loc la sediul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din acelaşi oraş. O oră mai târziu, Noua Galerie din IRCCU va găzdui vernisajul expoziţiei „Superbia", proiect finanţat de ICR şi realizat de Silviu Aldea, Marius Moga, Laura Panait, Camelia Sisak, Tamaş Sisak, Areta Soare şi Daniel Şerban, curatorii expoziţiei fiind Silviu Aldea şi Tamaş Sisak.
Echipa proiectului „Superbia“: Silviu Aldea, Marius Cătălin Moga, Daniel Şerban, Laura Panait, Areta Soare, Tamas Sisak, Camelia Sisak
Inadecvarea la spaţiu
Ideea de la care au pornit realizatorii este lipsa planificării urbanistice în metropole şi efectele ei negative.Dorind să atragă atenţia asupra inadecvării multor edificii noi la spaţiile pe care sunt construite în oraşele mari, de multe ori terenuri virane, autorii proiectului intenţionează să invite spectatorii să păşească în spaţiul amenajat la