Mark Gitenstein, ambasadorul SUA la Bucureşti, a felicitat, printr-o declaraţie transmisă presei, Parlamentul României pentru votul de ieri asupra legii ANI. "Am fost încurajat de faptul că preşedintele României, ministrul Justiţiei şi liderii parlamentari, proveniţi din întregul spectru politic, au colaborat la adoptarea unei noi legi care va menţine şi va consolida Agenţia Naţională de Integritate, respectând în acelaşi timp prevederile Constituţiei României", a afirmat Gitenstein.
"Vreau să felicit Parlamentul României pentru că ieri a adoptat noua lege a Agenţiei Naţionale de Integritate. România a făcut un pas important în direcţia asigurării existenţei unei agenţii care să verifice averile demnitarilor. Acest factor crucial în lupta împotriva corupţiei corespunde obligaţiilor României în calitate de membru al Uniunii Europene şi asigură transparenţa necesară, aşteptată de către companiile americane şi străine prezente în România, precum şi de către cetăţenii români", se arată în declaraţia diplomatului american.
El spune că a fost încurajat de colaborarea tuturor factorilor politici pentru adoptarea unei noi legi a ANI, care "va menţine şi va consolida Agenţia Naţională de Integritate, respectând în acelaşi timp prevederile Constituţiei României". "Eforturile lor neîntrerupte au fost cruciale în crearea unei structuri a ANI care să răspundă aşteptărilor internaţionale şi, în acelaşi timp, intereselor cetăţenilor României", a menţionat Gitenstein.
F. A. Mark Gitenstein, ambasadorul SUA la Bucureşti, a felicitat, printr-o declaraţie transmisă presei, Parlamentul României pentru votul de ieri asupra legii ANI. "Am fost încurajat de faptul că preşedintele României, ministrul Justiţiei şi liderii parlamentari, proveniţi din întregul spectru politic, au colaborat la adoptarea unei noi legi care va menţine şi va consolida Agenţia Naţională de Integr