Echipa de pe litoral şi-a reluat pregătirile şi aşteaptă începutul de campionat, un sezon ce se anunţă extrem de dificil pentru constănţeni.
Toată vara s-a vorbit despre dispariţia celui mai vechi club constănţean, FC Farul. Gruparea de pe litoral a fost în moarte clinică până cu o săptămână înainte de debutul sezonului. Miracolul însă s-a înfăptuit şi alb-albaştrii sunt gata să abordeze noul sezon. Dezafiliaţi de FRF din cauza datoriilor uriaşe, marinarii au făcut minuni şi, în cele din urmă, au reuşit să fie reacceptaţi în fotbalul românesc. Patronul Giani Nedelcu, spune el, a reuşit să atragă de partea sa câteva firme constănţene care să sprijine financiar echipa. Acest lucru s-a petrecut chiar în ultima clipă în care echipa de pe litoral mai putea fi salvată. Cu drept de joc şi cu bani în cont, următoarea etapă a fost alcătuirea unei echipe. S-a apelat la Ioan Sdrobiş, acesta urmând a ocupa funcţia de antrenor. La rândul său, tehnicianul a adunat mai mulţi jucători şi a încropit un lot cu care va aborda noua stagiune competiţională. La primul antrenament de după momentul supravieţuirii, Sdrobiş a avut la dispoziţie 26 de jucători, printre aceştia aflându-se Ion Barbu, Paşcovici, Buzea, Boghiţoi, Liviu Mihai II, Marian Posteucă, Isleam, Al. Răuţă, Abuzătoaie, Câmpeanu, Boboc, M. Munteanu, B. Rusu, Ursachi, Al. Filip, Zdrâncă şi încă câţiva jucători din pepiniera proprie.
„Ne aflăm înaintea unui sezon extrem de important, pe care sperăm să îl depăşim cu succes. Chiar dacă ne prezentăm înaintea campionatului fără pregătire şi cu un lot lipsit de omogenitate, cred că avem puterea de a termina în primele zece locuri, de altfel, acesta este şi obiectivul fixat", a declarat tehnicianul constănţenilor. Sdrobiş îl va avea ca secund pe cel care sezonul trecut a ocupat şi funcţia de principal în câteva rânduri, Gheorghe Butoiu.
Nu vor să joace în prima