Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oraşul otrăvit de CIA

Publicat in Jurnalul, miercuri 25 august 2010 ·

Acum, se pare că teoria otrăvirii cu ciuperca psihedelică nu mai este valabilă, dezvăluindu-se recent că la mijloc ar fi vorba despre un experiment cu LSD, făcut de CIA pe locuitorii oraşului Pont-Saint-Esprit, din Franţa.

Povestea începe la 16 august 1951, când poştaşul Leon Armunier, care ducea corespondenţa la destinatari, a început brusc să strănute şi să aibă halucinaţii namaipomenite, cu sălbăticiuni care îl atacau. A căzut de pe bicicletă şi s-a trezit la spitalul din Avignon, într-o cameră cu mai mulţi tineri care se comportau ca nişte animale extrem de agresive şi pe care medicii îi legaseră de pat, ca să-i poată ţine sub control, scrie BBC News, citând din experienţa trăită şi povestită de Armunier, care are acum 87 de ani.

"Era îngrozitor. Simţeam că mă afund din ce în ce mai mult, apoi focul acela care mă înconjura şi şerpi care mi se încolăceau pe braţe", şi-a amintit Leon stările prin care a trecut. "Unii dintre colegii mei de cameră au încercat să fugă pe fereastră. Parcă erau sălbatici, ţipau, se smuceau din legături, iar paturile acelea de metal în care erau făceau un zgomot înfiorător", a continuat Leon. Şi el a fost pus în cămaşă de forţă de cum a intrat în spitalul din Avignon, deşi starea lui nu era atât de gravă ca a celorlalţi.

În următoarele zile, zeci de locuitori din Pont-Saint-Esprit au fost încercaţi de aceleaşi simptome, iar cinci dintre ei au murit. Medicii de-atunci au ajuns la concluzia că locuitorii oraşului se îmbolnăviseră din cauza pâinii de secară produsă de o singură brutărie din oraş şi care fusese contaminată de un fungus otrăvitor specific secarei.

Această explicaţie a fost valabilă până anul trecut, când un jurnalist de investigaţii american, Hank Albarelli, a scos la iveală, prin legea accesului la informaţii, un document secret al CIA, numit "Re: Pont-Saint-Esprit şi Dosa

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Departamentul de Securitate Internă al SUA avertizase cu o lună înainte despre riscul de folosire a vehiculelor pentru atentate

Ziare.com acum 7 minute
Departamentul pentru Securitate Internă (DHS) din SUA a avertizat luna trecută forţele de ordine că există o ameninţare de violenţă în timpul sărbătorilor de iarnă din partea unor indivizi solitari care s-ar putea folosi inclusiv de vehicule pentru

Prima reacție a lui Ianis Hagi, după ce Rangers a pulverizat-o pe Celtic » Marea dorință a românului

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ianis Hagi (26 de ani) a avut o prestație de vis joi seara, în victoria fără drept de apel a celor de la Rangers, pe teren propriu, . 3-0 a câștigat echipa românului, care a ieșit la rampă după doar 7 minute. - Nicolas Raskin

Marcel Ciolacu: Faptul că suntem pe deplin în Spaţiul Schengen din acest an va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie pentru a depăşi acest context internaţional dificil

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că intrarea completă a României în Spaţiul Schengen din acest an ”va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie pentru a depăşi acest context internaţional dificil”. ”Faptul că suntem pe deplin în Spaţi

Pata de petrol din Marea Neagră cauzată de scufundarea a două petroliere continuă să se extindă în zona Crimeei

HotNews acum 44 minute
După scufundarea, pe 15 decembrie, a două petroliere în Marea Neagră, aproximativ 3.700 de tone de păcură au contaminat apa și nisipul din zona Crimeei. În ciuda eforturilor de curățare, pata de petrol se extinde, conform News.ro, care citează AFP.

Un copil de 8 ani a rezistat cinci zile într-un parc de vânătoare plin cu lei. Ce tehnici de supraviețuire a folosit

Ziare.com acum 3 ore
Un băiat de opt ani a fost găsit în viaţă după ce a supravieţuit cinci zile într-un parc de vânătoare populat cu lei şi elefanţi în nordul statului Zimbabwe, a relatat un membru al parlamentului din această ţară, potrivit BBC. Calvarul a început cân

Marcel Ciolacu, după ce România a intrat și terestru în Schengen: „Asta înseamnă mai mulți bani care vor întra în conturile firmelor noastre”

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, joi, pe Facebook, că aderarea deplină a României la Schengen este mai mult decât un moment simbolic: este o „garanție că exporturile românești vor avansa puternic în acest an”. „Faptul că suntem pe deplin în spaț

UPDATE - FBI confirmă: Atacatorul din New Orleans a acţionat singur şi nu există „nicio legătură concretă” cu explozia din Las Vegas / Filmul evenimentului / Ce a povestit un vecin

News.ro acum 2 ore
Oficialii FBI au făcut joi declaraţii de presă în care au furnizat cele mai recente detalii cu privire la ancheta în cazul atacului terorist din New Orleans, confirmând ceea ce presa americană dăduse anterior pe surse: suspectul a fost un lup singur

Un infirmier de la Spitalul de Psihiatrie Sibiu, condamnat la 18 ani și 8 luni de închisoare pentru violarea a patru paciente

HotNews acum o ora
Infirmierul Ilie Ciobănescu, care lucra la Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu, a fost condamnat, în primă instanță, la 18 ani și 8 luni de închisoare pentru violarea a patru paciente, conform publicației locale Turnul Sfatului, ca

Cătălin Predoiu vrea să schimbe vârsta de pensionare a polițiștilor: „Sunt legi prost gândite, o invitație la pensie”

HotNews acum o ora
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat, joi seară, la Digi 24, că din cauza unei legi „prost gândite și prost adoptate”, MAI a pierdut în ultimii 15 ani 35.000 de polițiști cu experiență: „A fost o invitație la pensie”. „De pe 2 ianuarie

Vești proaste pentru Musk: primul declin al livrărilor anuale de mașini Tesla

Wall-Street.ro acum 5 ore
Livrările anuale ale Tesla au scăzut pentru prima dată în 2024, chiar dacă producătorul american de vehicule electrice (EV) a livrat un număr-record de unităţi în trimestrul patru, transmite Reuters. În predeschiderea şedinţei Bursei de la New York,

Vremea

București
acum

joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

1°/7°
dum.

0°/4°
Iasi
acum

joi

3°/11°
vin.

1°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-2°/3°
Constanta
acum

joi

1°/11°
vin.

4°/11°
sâm.

2°/8°
dum.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
joi

-3°/5°
vin.

-1°/5°
sâm.

-2°/1°
dum.

-2°/1°
Timisoara
acum

joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

-1°/5°