Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Video Casa de Pensii şi AMOFM au încheiat programul la timp, fără a fi necesară prelungirea

Publicat in Mediafax, miercuri 25 august 2010 ·

Casa de Pensii şi Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM) Bucureşti au încheiat, miercuri, programul la timp, oamenii care realizează venituri de natură profesioanlă renunţând să mai stea la cozi după ce ministrul Mihai Şeitan a anunţat că termenul limită a fost prelungit.

La AMOFM, la ora 16.00 mai erau doar câteva persoane caredepuneau declaraţiile aferente veniturilor de natură profesionaleobţinute.

În aceste condiţii, directorul instituţiei, Adriana Iorga, adeclarat pentru MEDIAFAX că a decis ca programul de lucrusă se încheie ca într-o zi normală de lucru, la ora16.30.

Ea a precizat că în ultimele zile AMOFM a fost luată cu asalt deoamenii panicaţi că nu vor reuşi să depună declaraţiile până în 25august, termenul limită stabilit iniţial.

Potrivit directorului de la AMOFM, cea mai aglomerată zia fost miercuri, când au fost primite aproximativ 6.000 dedeclaraţii.

Întrebată ce se va întâmpla cu persoanele care au completatgreşit formularele, Adriana Iorga, a precizat că acestea vor firefăcute.

Ea a amintit că persoanele care nu au făcut plata contribuţieipentru şomaj şi nu au depus declaraţia, pot face acest lucru pânăîn 31 august, prin poştă sau personal la sediul instituţiei. Pesite-ul AMOFM Bucureşti au fostpostate toate informaţiile necesare şi contul în care pot fi viraţibanii.

La puţin timp după ora 16.30, şi la Casa de Pensii aMunicipiului Bucureşti uşile erau închise, reprezentantul firmei depază precizând că programul va fi reluat joi, la ora 8.30.

Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a declarat, miercuri dimineaţă,că de zece ani în perioada 24-25 a fiecărei luni este aglomeraţiemare la casele de pensii şi la agenţiile de şomaj, doarece înaceastă perioadă vin şi reprezentanţii firmelor care trebuie sădepună documentele, iar, de obicei, toată lumea lasă pentruultimele zile să facă acest lucru.

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în Vinerea Mare. Ce magnitudine a avut

Libertatea acum 3 ore
Un cutremur de magnitudine 4,1 a zguduit județul Vrancea vineri seară, conform raportului INCDFP. Seismul s-a produs la ora 18.43:16, la o adâncime de 80 km în zona seismică Vrancea.

UPDATE - Buzău - Intervenţie de căutare-salvare pe Barajul Siriu după ce o hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat în larg / Cinci scafandri au ajuns la faţa locului

News.ro acum 6 ore
O hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat, vineri, în lacul de acumulare de la Siriu, din judeţul Buzău. Două persoane au reuşit să se salveze, iar o a treia, un pompier din cadrul Staţiei de Pompieri Mărunţisu, este căutată. La faţa locului a

Dorinel Munteanu, după remiza cu UTA: „De aia sunt puțin supărat”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
, antrenorul celor de la , a reacționat după remiza elevilor săi cu Arad, în etapa #5 din play-out-ul Superligii.

Gabriela Ruse o va înfrunta pe Elina Svitolina pentru un loc în finală la Rouen

News.ro acum 4 ore
Jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, locul 18 WTA şi favorită principală, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Rouen, fază în care o va înfrunta pe Gabriela Ruse. Svitolina a trecut în sferturi de spaniola Je

Administrația Trump a desecretizat documente despre asasinarea senatorului Robert F. Kennedy (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 7 ore
Arhivele Naționale ale SUA au publicat mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, potrivit site-ului agenției, ca urmare a ordinului președintelui Donald Trump de a publica informații clasificate anterior, relatea

Cu ce sancțiune s-a ales o doctoriţă din Elveţia pentru că şi-a făcut copiii să lipsească o zi de la şcoală. „M-am simţit ca o mare criminală”

HotNews acum 2 ore
După un divorţ şi pentru a-şi reîncărca bateriile, o anestezistă din Elveţia a decis ca cei patru copii ai ei să lipsească o zi de la cursuri, în ultima zi de şcoală înainte de vacanţa de vară, şi să plece cu ei cu o zi mai devreme în concediu. Este

Horoscop Urania săptămânal pentru Vărsător. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025

Libertatea acum 11 ore
Citește Horoscop săptămânal Vărsător. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Vărsător. Între 19 și 21 aprilie, la începutul zi

Trump avertizează că Statele Unite s-ar putea RETRAGE din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu apar progrese

Gandul acum 5 ore
Statele Unite se vor retrage foarte rapid din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu se întrevăd soluții diplomatice, afirmă președintele Donald Trump. ”Ne vom distanța foarte rapid. Deocamdată, suntem acolo, nu acordăm un termen

Superliga: Oţelul Galaţi – Unirea Slobozia, scor 2-0. Gazdele au ratat un penalti / Gălăţenii sunt pe primul loc în clasamentul play-out-ului

News.ro acum 7 ore
Formaţia Oţelul Galaţi a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Unirea Slobozia, într-un meci din etapa a cincea a play-out-ului Superligii. Golurile au fost înscrise de Antoche ’43 (autogol) şi Maciel ’51. În minutul 35, gazdele

Un nou trend periculos se propagă pe TikTok. Franța sesizează Comisia Europeană

HotNews acum 6 ore
Ministrul francez pentru afaceri digitale, Clara Chappaz, a anunțat vineri că a sesizat Comisia Europeană și autoritatea națională de reglementare a mass-media cu privire la fenomenul „Skinnytok” de pe rețeaua socială TikTok, care promovează slăbire

Vremea

București
acum

sâm.

8°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
mar.

16°/25°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/24°
lun.

13°/25°
mar.

15°/26°
Constanta
acum

sâm.

8°/17°
dum.

10°/18°
lun.

12°/18°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

11°/18°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°