Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE Adunarea creditorilor a votat planul de reorganizare al Flanco

Publicat in Adevarul, miercuri 25 august 2010 ·

UPDATE Creditorii retailerului de produse electrocasnice şi IT Flancoau aprobat astăzi planul de reorganizare al companiei. În caz contrar, Flanco ar fi intrat direct în faliment, potrivit reprezentanţilor Casei de Insolvenţă Transilvania, care se ocupă de reorganizarea companiei.

UPDATE

Planul de reorganizare al Flanco a fost aprobat de creditori. Bazat pe vânzările actuale, Flanco îşi propune pentru 2011 atingerea unei cote de piaţă de 10%, urmând să realizeze o cifră de afaceri de 110 milioane euro, potrivit unui comunicat al companiei. Astfel, planul a fost aprobat în unanimitate de către cele patru grupe de creditori.

Compania a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă la 10 decembrie 2009, iar planul de reorganizare a fost aprobat după opt luni.

Datorii de 12 milioane de euro doar la bănci

În prezent, retailerul Flanco are datorii de aproximativ 23 de milioane de euro, la diverse companii, dar şi către bugetul de stat. Totuşi, ca parte a procesului de insolvenţă, creditorii vor putea recupera în total între 10 şi 14 milioane de euro, în funcţie de rezultatele financiare ale companiei în următorii trei ani. Cele mai mari datorii sunt către UniCredit Ţiriac Bank şi BRD.

La sfârşitul lui iulie, Flanco a anunţat ieşirea din insolvenţă. Atunci, Casa de Insolvenţă Transilvania, care se ocupa de reorganizarea companiei, spunea că retailerul de produse electronice şi electrocasnice a reuşit o scădere a costurilor operaţionale lunare de la şapte milioane de lei la doar patru milioane de lei. Preţul plătit? Flanco avea 1.500 de angajaţi în 2008, a ajuns la 700 la sfârşitul lui 2009, iar ca parte a reorganizării s-a mai renunţat la alţi 200 de oameni anul acesta.

Suprafaţa netă de vânzare a scăzut şi ea de la 45.000 de metri pătraţi la finele anului trecut, la aproximativ 31.000 de metr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum o ora
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum o ora
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum o ora
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 4 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 4 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Disney, dată în judecată fiindcă ar fi plagiat cele două filme din seria „Vaiana”

Mediafax acum o ora
Într-un proces care a fost depus vineri, animatorul Buck Woodall susţine că fosta directoare de dezvoltare al Mandeville Films, Jenny Marchick, i-a încălcat drepturile de autor transmiţând în secret către Disney materiale pe care el le-a produs în m

Trump urmează să participe online la Forumul Economic Mondial de la Davos, iar Zelenski în persoană. Ruşii nu au voie la WEF de trei ani

News.ro acum o ora
Donald Trump urmează să participe - prin intervenţie video -, la trei zile după învestire, săptămâna viitoare, la 23 ianuarie, la cea de-a 55-a ediţie a Forumului Economic Mondial (WEF) la Davos, în Elveţia, unde preşedintele ucrainean Volodimir Zel

Prinţesa de Wales a vizitat spitalul unde s-a tratat de cancer. Ea a mulţumit medicilor

Mediafax acum 3 ore
Prinţesa de Wales, Kate Middleton, a făcut o vizită neanunţată la Spitalul Royal Marsden din Londra, primul spital care a tratat-o în timpul diagnosticului şi tratamentului pentru cancer. Aceasta a dorit să-şi exprime recunoştinţa faţă de echipa med

Sebastian Burduja, despre schema de compensare şi plafonare în energie: Lucrăm pe mai multe scenarii. Un scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată de 3-6 luni, în funcţie de situaţia regională

News.ro acum o ora
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat marţi, despre schema de compensare şi plafonare în energie că se lucrează pe mai multe scenarii iar un astfel de scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 4 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Vremea

București
acum

-0°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-4°
mar.

-4°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°