Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Transcriere conferinţă de presă TNL Constanţa

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 25 august 2010 ·

25 august 2010 Participanţi: Vicepreşedinte TNL, Ionel Spătaru Preşedinte interimar TNL Constanţa, Claudiu Teliceanu Ionel Spătaru: „Bună ziua. Am convocat această conferinţă de presă pentru a da, ca în fiecare an, startul Şcolii de Vară a TNL. Suntem la ediţia a VIII-a a Şcolii de Vară, în acest an ea urmând să se desfăşoare la Hotel Perla din staţiunea Mamaia. Tema predominantă a Şcolii de Vară a TNL din acest an va fi pregătirea politică şi administrativă a tinerilor liberali în vederea alegerilor locale din 2012. De fapt, această Şcoală de Vară va fi un start al unor întâlniri şi cursuri de pregătire care vor avea loc până în 2012 şi au ca scop principal identificarea unei strategii a TNL în cadrul PNL pentru promovarea tinerilor şi, ulterior, susţinerea acestora în cadrul unor funcţii în administraţia publică locală şi centrală la alegerile din 2012. Nu va fi acesta singurul subiect abordat la Şcoala de Vară a TNL. Împreună cu invitaţii, se vor mai aborda subiecte precum: Dan Radu Ruşanu şi Daniel Chiţoiu vor discuta despre administraţia publică şi modul de constituire a bugetului, împreună cu Teodor Meleşcanu vor fi abordate subiecte privind modificarea Constituţiei, Cristian David va discuta despre relaţiile publice în administraţia publică centrală, Relu Fenechiu va aborda teme privind infrastructura, mediul de afaceri, scoaterea României din criză, în timp ce Călin Popescu Tăriceanu se va referi la soluţiile liberale privind combaterea crizei financiare. De asemenea, Victor Paul Dobre va vorbi despre pregătirea alegerilor locale din 2021, iar preşedintele PNL, Crin Antonescu, va aborba tema principală, „tinerii liberali în administraţia publică locală şi centrală". Împreună cu Dinu Zamfirescu tinerii liberali vor discuta despre istoria PNL, iar Norica Nicolai va aborda subiecte privind administraţia publică europeană. La finalul Şcolii de Vară a TNL, mai exa

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CN Aeroporturi Bucureşti: Avarie la sistemul de climatizare al Aeroportului Henri Coandă / A fost afectată în special zona de îmbarcare

News.ro acum 31 minute
CN Aeroporturi Bucureşti a anunţat că, miercuri, s-a înregistrat o avarie la sistemul de climatizare al Aeroportului Henri Coandă şi a fost afectată în special zona de îmbarcare.

Echipa naţională, mesaj de Ziua Drapelului Naţional: De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!

News.ro acum o ora
”De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!”, este mesajul postat de contul de Facebook al echipei naţionalei, care joacă, miercuri, cu Slovacia, pentru calificarea în optimi la Euro-2024. În postarea menţionată, căpitanul Nicolae Stanciu, Ianis

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 5 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 2 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Avertizări ANM: Cod galben de instabilitate atmosferică în 9 judeţe şi de caniculă în 9 judeţe şi în Capitală

Mediafax acum o ora
Sunt vizate de avertizarea de instabilitate atmosferică judeţele Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări ale vântului (rafale în ge

Marcel Ciolacu: Sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie. Să rămânem uniţi în jurul acestui simbol al id

Mihai Precup (AMEPIP) a discutat la Tokyo despre promovarea investiţiilor între România şi Japonia. El a transmis şi că România poate deveni hub regional pentru reconstrucţia Ucrainei, context în care firme din cele două ţări ar putea colabora

News.ro acum o ora
Preşedintele Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) Mihai Precup a discutat, la Tokyo, la întâlnirea cu un grup de lucru al Global Business Investment Support Office, din cadrul Cabinetului Secret

Mesajul lui Klaus Iohannis, de Ziua Drapelului Național „Drapelul ne reaminteşte de valorile fundamentale ale naţiunii noastre“

Ziua Constanta acum 43 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, 26 iunie 2024, un mesaj de Ziua Drapelului Naţional,. Acesta a subliniat apartenenţa României la NATO, UE şi ONU şi a evocat nevoia de unitate. "26 iunie, Ziua Drapelului Naţional, are o însemnătat

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă: Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi

News.ro acum o ora
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă miercuri, de Ziua Drapelului, că sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi. ”Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit Româ

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum o ora
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

25°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°