Criza economică a început să scoată în evidenţă ceea ce e mai rău în om: intolerenţa, xenofobia şi fascismul.
Europa, în general, şi România în special, par a nu fi învăţat nimic din războaiele secolului XX. Scăpată de sub control, criza economică poate genera regimuri autoritare.
Tentaţii există peste tot în democratica şi toleranta Europa.
Şi la noi la fel.
Priviţi la relativul succes al partidului Jobbik din Ungaria şi la cel al aşa-zisului Partid al Poporului de la noi.
O modă a ultimilor trei ani, de când România este membru al Uniunii Europene, iar cetăţenii români sunt identificaţi cu ţiganii români şi, deci, sunt discriminaţi ca atare ori persecutaţi, este să îţi afişezi atitudinea anti-ţigan. Vedete tv, ziare cu pretenţii intelectuale, politicieni lipsiţi de idei, VIP-uri, inclusiv din cercul intelectualităţii academice româneşti sunt, declarat sau camuflat sub ironii mai mult sau mai puţin fine, anti-ţigani. Este modalitatea precară şi un pic infantilă în care românul obişnuit sau românul-vedetă încearcă să probeze că românul nu e ţigan.
Dar ţiganul român este, totuşi, un cetăţean român, deci un cetăţean european. Aş spune chiar că el este o replică - incompletă - a societăţii româneşti.
Şi, în timp ce asistăm la proliferarea acestei mode, în România apar tot mai des şi se agravează conflicte etnice. Rasismul, în special cel anti-ţigan, este din ce în ce mai prezent în România (ca, de altfel, în întreaga Europă): pe stadioanele de fotbal, pe stradă, la tv, în presă, la locul de muncă.
Este timpul pentru o reflecţie serioasă asupra acestei probleme.
În România, respingerea ţiganilor şi dispreţul faţă de aceştia nu sunt încă probleme grave. Există unele răbufniri etnice periculoase, mai ales în Ardeal, unde maghiari şi români, laolaltă, se revoltă contra ţiganilor şi îşi fac dreptate singuri, pr
