Costel Cazacu, vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a Partidului Conservator Braşov, a anunţat, ieri, că va propune colegilor din partid să adere la un document politic denumit „Renaşterea României”. Acesta este de fapt o strategie de acţiune în domeniul economic, social şi politic.
Propunerile lui Cazacu vizează restructurarea şi depolitizarea imediată a tuturor instituţiilor locale şi centrale ale statului şi ale societăţilor comerciale la care statul este acţionar majoritar, revenirea la un nivel suportabil al TVA, de 19 – 20%, şi introducerea cotei reduse de 5% a TVA-ului pentru alimentele de bază. De asemenea, o altă propunere vizează stabilirea unor cote de impozitare a profitului de 10% pentru firmele sau persoanele fizice cu venituri anuale de sub un milion de euro şi de 16 – 18% pentru contribuabilii cu venituri de peste un milion de euro.
De asemenea, conservatorii susţin că România nu îşi va putea reveni decât cu impulsionarea reluării creditării mediului de afaceri şi a persoanelor fizice pentru nevoi de investiţii, export, producţie şi consum, la un nivel rezonabil al dobânzilor, de 3-5%, dar şi prin descurajarea acţiunilor de „cămătărie bancară”.
De asemenea, o altă idee prinsă în document este „flexibilizarea legislaţiei muncii în scopul încurajărilor job-urilor multiple şi reducerea impozitării muncii cu 10% faţă de nivelul actual, în scopul încurajării creării de locuri de muncă”. Cazacu mai crede că liberalizarea pieţei în domeniul utilităţilor (energie, gaz, apă) şi eliminarea intervenţiei statului în aceste domenii ar duce la scăderea preţului acestora.
Documentul va fi supus dezbaterii conservatorilor la Conferinţa Municipală de Alegeri din luna octombrie, urmând să fie adoptat ca un document oficial al partidului şi susţinut de parlamentarii conservatori pentru a fi transformat în legislaţie.
C