Japonezii de la Honda au dezvăluit primele imagini cu hibridul Jazz care îşi va face debutul mondial la Salonul Auto din Paris, în luna octombrie a acestui an. Lansarea celui mai recent membru al familiei Jazz va marca pentru prima dată disponibilitatea unui hibrid în segmentul B. Motorul hibrid IMA şi sistemul de control sunt comune cu cele de pe hibrizii Insight şi CR-Z, având avantajul fiabilităţii dovedite a acestei tehnologii importante.Noul model va avea acelaşi motor ca hibri
Japonezii de la Honda au dezvăluit primele imagini cu hibridul Jazz care îşi va face debutul mondial la Salonul Auto din Paris, în luna octombrie a acestui an.
Lansarea celui mai recent membru al familiei Jazz va marca pentru prima dată disponibilitatea unui hibrid în segmentul B. Motorul hibrid IMA şi sistemul de control sunt comune cu cele de pe hibrizii Insight şi CR-Z, având avantajul fiabilităţii dovedite a acestei tehnologii importante.
Noul model va avea acelaşi motor ca hibridul Insight, de 1,3 litri i-VTEC combinat cu o cutie de viteze CVT şi un motor elecric intercalat între cele două, creând un sistem paralel hibrid. Ca şi modelele hibride Insight şi Civic, hibridul Jazz va fi capabil să funcţioneze pe motor electric numai în anumite medii şi condiţii de viteză redusă.
Modelul Jazz hibrid va fi pus în vânzare în prima parte a anului 2011 pe anumite pieţe auto din Europa, preţurile şi specificaţiile complete urmând să fie anunţate în timp util.
Împreună cu hibridul Jazz, standul Honda va expune o ediţie specială a modelului Civic produs in Europa, modelele Insight 2011, CR-Z, noul Jazz, CR-V, Accord şi Accord Tourer, precum şi gama de motociclete VFR1200F echipate cu motorul V4 de ultima generatie, şi un stilat scuter PCX cu emisii scăzute, idle-stop şi un motor de 125 cc.
SURSA: Honda