Recentele modificari aduse Codului Fiscal, care i-au obligat pe cei cu venituri independente sa isi plateasca contributiile sociale la somaj, pensii si sanatate, au creat confuzie chiar si dupa publicarea normelor metodologice. Miercuri este ultima zi in care cei cu astfel de venituri isi mai pot depune declaratiile, dar vorbim in continuare de un nonsens, deoarece legea este incalcata tocmai de normele de aplicare.
Cei care nu isi depun declaratiile si nu isi platesc contributiile individuale risca amenzi de pana la 5.000 de lei si chiar completarea eronata poate fi taxata cu 600 de lei. Totusi, Guvernul care a redactat o Ordonanta cu greseli tehnice nu va plati nicio amenda.
Marea contradictie a Ordonantei de urgenta 58/2010 este articolul in care se precizeaza ca "obligatia declararii, calculului, retinerii si platii contributiilor prevazute la alineatul precedent revine platitorului de venit", normele publicate o luna mai tarziu aratand, insa, ca cel care primeste veniturile trebuie sa faca acest lucru.
Gabriel Biris, avocat specializat in fiscalitate, ne-a explicat ca trebuie sa se faca abstractie de faptul ca normele incalca legea pentru a stii ce e de facut.
"Normele metodologice nu trebuie sa adauge la lege si in niciun caz sa o contrazica. In ordonanta de urgenta se spune ca platitorul de venit are si obligatia sa declare. Dupa care, in norme, se detaliaza cum primitorul de venit declara si plateste. Pai platitor nu este acelasi lucru cu primitor", a declarat avocatul Gabriel Biris pentru Ziare.com.
"Cand au facut Ordonanta de Urgenta au facut o greseala tehnica, pur si simplu. Au spus 'platitorul' fara sa se gandeasca ca de fapt asta schimba cu totul sensul articolului. Ei au vrut sa se aplice articolul III la venituri din activitati independente. Ori sa spui ca platitorul de venit, o persoana care