Vicecampioana României a câştigat şi cea de-a 12-a partidă amicală din această vară înscriindu-se printre favoritele la câştigarea titlului în noua ediţie a Ligii Naţionale de handbal masculin. Astăzi, de la ora 12, ucemeriştii întâlnesc din nou echipa din Szeged.
Echipa pregătită de Gligore Czari merge excelent în meciurile de pregătire ce preced startul unui nou sezon în handbalul masculin românesc. Seria de 12 victorii din tot atâtea partide disputate le dă mari speranţe suporterilor reşiţeni care visează de câţiva ani la primul titlu din istoria clubului. După succesele obţinute la turneul de la Târgu Jiu, handbaliştii de la UCM Reşiţa au învins, aseară, într-un meci disputat în Ungaria, puternica Pick Szeged. Bănăţenii s-au impus cu scorul de 35-31, după ce, la pauză, pe tabelă era semnul egalităţii, 18-18.
Antrenorul Gligore Czari contează pe următorul lot de jucători: Levente Szabo, Ionuţ Irimuş, Cristian Antonaru - Adrian Tucanu, Valentin Ghionea, Ionuţ Georgescu, Eremia Pârâianu, Florin Cuciula, Adrian Petrea, Gheorghe Irimescu, Cristian Fenici, Mihai Rohozneanu, Predrag Vujadinovic, Marius Grozăvescu, Ioan Stan, Burko Djordjevic, Alexandru Stamate şi Alexandru Popovici.