Preşedintele României, premierul, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi preşedinţii Curţii Constituţionale şi al Curţii de Conturi sunt funcţiile cel mai bine remunerate, potrivit proiectului Legii cadru privind salarizarea unitară, pus în dezbatere publică pe site-ul MMFPS. Proiectul de Lege cadru stabileşte şapte familii ocupaţionale de funcţii bugetare, respectiv: administraţie, învăţământ, sănătate, cultură, diplomaţie, justiţie, apărare şi ordi
Preşedintele României, premierul, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi preşedinţii Curţii Constituţionale şi al Curţii de Conturi sunt funcţiile cel mai bine remunerate, potrivit proiectului Legii cadru privind salarizarea unitară, pus în dezbatere publică pe site-ul MMFPS.
Proiectul de Lege cadru stabileşte şapte familii ocupaţionale de funcţii bugetare, respectiv: administraţie, învăţământ, sănătate, cultură, diplomaţie, justiţie, apărare şi ordine publică şi siguranţă naţională. De asemenea, actul normativ stabileşte şi reglementări specifice personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi cele aflate în coordonarea premierului şi cele aflate sub controlul Parlamentului.
Potrivit proiectului de act normativ, doar pentru funcţia de preşedinte al României a fost atribuit coeficientul maxim - 15 (corespunzător unui salariu de 9.600 de lei).
Prim-ministrul, preşedintele Curţii Constituţionale şi al Curţii de Conturi, preşedintele Senatului şi cel al Camerei Deputaţilor vor avea coeficientul de ierarhizare 14,63.
Potrivit documentului, pentru viceprim-ministrul, judecătorul, vicepreşedintele Curţii de Conturi, preşedintele Autorităţii de Audit, preşe