… e bine ca la rastimpuri sa ne reamintim lucrurile simple: demnitatea e un soi de muschi – are nevoie de antrenament. Cateva decemii de lancezeala, in vremea comunismului, l-au adus in halul toropelii din Duminica Orbului. Piata Universitatii si cateva mineriade l-au revigorat nitzel – atat cat sa permita CDR castigarea alegerilor in 2006 1996. De atunci, lucrurile au mers din rau in mai rau. Lipsit de un antrenament constant, sfortarile sporadice nu i-au folosit la mare lucru. Zadarnic ai o zi de antrenamente epuizante, daca e urmata de un an de lancezeala pe canapea, cu berea in mana si punga de chips-uri langa.
Credeti-ma, ca stiu ce vorbesc.
Ici-colo, insa, demnitatea se deosebeste de muschi. Muschilor, din cate inteleg, le prieste morcovul. Demnitatii, de multe ori, nu. Ceea ce n-a reusit sa distruga batul in materie de demnitate, reuseste sa ispraveasca, de multe ori, cate un supliment de morcovi. Credeti-ma, ca stiu ce vorbesc: uneori e mai greu de rezistat unei infrangeri a demnitatii cand miza e pumn de morcovi decat atunci cand la mijloc e pedeapsa capitala. Pedeapsa capitala aduce cu ea un aer eroic pe care muschiul demnitatii, atrofiat cum va fiind, inca il mai adulmeca. Cu nesat, chiar. Pumnul de morcovi, in schimb, n-are miros. Daca nu ma credeti, uitati-va in jur. Si, daca nici atunci nu ma credeti, uitati-va in oglinda. Amintiti-va cum erati acum zece, cinsprezece, douazeci sau treizeci de ani si cum sunteti acum.
Faceti comparatia si trageti singuri concluziile. Le puteti pastra pentru dumneavoastra, nu e nevoie sa mi le comunicati. Credeti-ma, ca stiu ce vorbesc.
De stat la coada, insa, pentru a plati ceva, n-am stat niciodata. Am stat la coada la paine, la lapte, la ratia de oua si de ulei, la coade la ambasade, la filme etc – dar n-am stat niciodata la coada pentru a- mi plati vreo taxa. In tinerete, am avut noroc: n-avea
