Nu are sens să-i explic tovarășului Boc diferențele dintre contractul de muncă și drepturile de autor. Despre caracterul permanent al veniturilor rezultate din prima categorie și cel aleatoriu al veniturilor din a doua categorie. Despre faptul că un contract de muncă stabilește raporturi pe verticală între angajator și angajat, în timp ce esența drepturilor de autor stabilesc raporturi pe orizontală (tare mi-e că, ajuns la aceste diferențe, onor miniștrii lui Boc, cu Boc în frunte, vor înțelege cu totul altceva). În plus, diferență majoră, că cei care obțin venituri din drepturi de autor nu beneficiează de aceleași drepturi și aceeași protecție socială ca în cazul celor angajați cu drepturi de muncă și că e ilegal și imoral să obligi anumite persoane să contribuie la diferite fonduri de asistență socială atâta timp cât aceștia nu beneficiază de acele servicii de asistență socială.

O asemenea discuție nu-și are rostul, atâta vreme cât însuși Emil Boc recunoaște că fundamentul măsurilor luate sunt propria incompetență. Și lupta de clasă cu intelectualii care refuză să se înregimenteze în sistemul aflat sub control. “După cum sunt nemulţumiţi foarte mulţi cei care, profitând de situaţia Legii cu privire la drepturile de autor, în loc ca această lege să beneficieze numai aceia care erau cu adevărat creatori şi erau, în sensul legii, beneficiari ai prevederilor respective, ea s-a aplicat abuziv şi foarte mult de la şoferi, mecanici şi alte categorii sociale. Nu plăteau contribuţii la asigurări sociale pentru că intrau sub incidenţa Legii drepturilor de autor. Noi am strâns şurubul şi am spus: «fraţilor, toată lumea trebuie să respecte Legea».”, a declarat Emil Boc.

Ce rezultă de aici? Că măsurile în discuție au caracter sancționator împotriva celor care au abuzat de Legea drepturilor de autor (șoferi, mecanici și alte categorii sociale). Și aici intervine