„Toţi pentru unul şi unul pentru toţi” era nu doar sloganul muşchetarilor lui Dumas, ci este chiar temelia care stă la baza principiului solidarităţii. Principiu pe care aleşii poporului îl invocă frecvent, dar despre care se vede clar că habar n-au.
Noua lege de salarizare unitară a fost adoptată în această săptămână de Parlamentul României. Contextul este cel pe care îl ştie toată lumea şi anume actuala criză ecnomică, datorită căreia statul a decis „amputarea” cu 25% a salariilor bugetare. Acelaşi stat a încercat (dar n-a reuşit), cu nesimţire crasă, să fure şi din pensiile persoanelor vârstnice, indiferent dacă acestea erau de lux sau de mizerie. Totul se făcea, evident, în numele solidarităţii.
Revenind la salarizarea unitară, aflăm cu stupoare că în timp ce medicii, prefesorii, funcţionarii publici şi alte categorii de bugetari trebuie să strângă cureaua, preşedintele României va avea salariu mărit. Deh, el munceşte 16 ore pe zi, mult mai mult decât prostimea care merge la vot, de aceea creşterea de la 6.000 la 9.600 de lei/lună se impunea. Bugetarii umiliţi care lucrează opt – zece ore zilnic şi majoritatea vârstnicilor care adună salariul de-o lună al preşedintelui în doi ani n-au decât să crape de foame!
Câtă dreptate avea Grigore Alexandrescu în fabula „Câinele şi căţelul”… “Şi ce-ţi pasă? Te-ntreb eu ce ziceam?/ Adevărat vorbeam,/ Că nu iubesc mândria şi că urăsc pe lei,/ Că voi egalitate, dar nu pentru căţei”, îi spune dulăul Samson căţelului Samurache.
Ce mult se aseamănă discursul dulăului Samson cu cel al lui Traian Băsescu…
„Toţi pentru unul şi unul pentru toţi” era nu doar sloganul muşchetarilor lui Dumas, ci este chiar temelia care stă la baza principiului solidarităţii. Principiu pe care aleşii poporului îl invocă frecvent, dar despre care se vede clar că habar n-au.
Noua lege de salarizare unit