Peste 40.000 de lei au fost furaţi dintr-un bancomat de la fosta fabrică “Banatul”. Hoţii au tăiat cu flexul balamalele seifului ATM-ului, au scos casetele cu bani şi s-au făcut nevăzuţi. Întâmplarea a fost descoperită miercuri dimineaţă de paznicul societăţii. Poliţiştii au demarat o anchetă pentru a da de urma autorilor. Este primul caz de acest gen petrecut în Timiş de la începutul anului, însă poliţiştii încearcă încă să-i găsească şi pe autorii celor două tentative de furt din bancomate de la Timişoara, care au avut loc în luna noiembrie a anului trecut.
Un alt atac asupra unui bancomat din Timişoara
Miercuri, în jurul orei 6.30, poliţiştii timişeni au fost sesizaţi, prin intermediul apelului de urgenţă 112, de către paznicul fostei fabrici Banatul, de pe strada Ştefan cel Mare, din Timişoara, că un bancomat din incinta societăţii a fost spart de hoţi. Din primele verificări efectuate de poliţişti la faţa locului, hoţii au pătruns în curtea interioară a societăţii comerciale, sărind gardul, după care au forţat intrarea în încăperea în care se afla instalat bancomatul. Aparatul era zidit în perete şi prins în pardosea, fapt pentru care hoţii au tăiat cu flexul balamalele din spatele seifului ATM-ului. Apoi, au scos casetele de valori, au luat toţi banii găsiţi şi s-au făcut nevăzuţi. Reprezentanţii sucursalei B.C.R, căreia îi aparţinea bancomatul, le-au declarat poliţiştilor că alimentaseră bancomatul în urmă cu o săptămână şi că suma sustrasă de hoţi din interiorul aparatului ar fi de 43.240 lei. Potrivit poliţiştilor, hoţii au acţionat rapid şi în linişte. Paznicul societăţii le-a declarat anchetatorilor că a fost toată noaptea în incinta societăţii, dar nu a auzit niciun zgomot şi nici nu a observat ceva suspect, mai ales că zona sa de patrulare este destul de extinsă. Omul de pază a fost testat şi cu aparatul etilotest, rezult