Ce se va întâmpla la 1 septembrie e mai puţin important decât ce nu se va întâmpla. Şi ce nu se va întâmpla e mai puţin important decât ce nu ar trebui să se întâmple. Cam aşa s-ar înfăţişa, într-o gradaţie demnă de legile lui Murphy, contraevenimentul de la 1 septembrie, un artificiu retoric de mare artă, propus ca să mai câştige timp şeful statului şi Guvernul actual. O fumigenă, mai pe româneşte, dar în spatele căreia, din păcate, unii pun în văzul lumii o bombă adevărată.

O să încep cu sfârşitul: ce nu ar fi bine să se întâmple. Nu ar fi bine ca Guvernul Boc să cadă printr-o moţiune de cenzură. Acesta ar fi un semnal extern de destabilizare majoră. Cred că şi cel mai naţionalist român s-o fi prins, între timp, că o ţară ca a noastră este extrem de dependentă de mediul internaţional. Prăbuşirea noastră economică a avut două surse: depresiunea economică din Vestul Europei şi degradarea creditului nostru de o agenţie de rating care s-a uitat la deficitul nostru bugetar în creştere. Depresiunea din Vest s-a mai rezolvat, dar problemele de buget şi de credit au rămas. O nouă cădere a Guvernului Boc, urmată de o confruntare prelungită cu şeful statului pentru desemnarea unui nou premier ar fi catastrofale pentru noi. Am pierde şi accesul la împrumuturi publice, şi la cele private, care nu doar că s-ar scumpi, dar poate nici nu ar mai fi de găsit. Oricine ar veni chiar nu ar avea din ce plăti pensii şi salarii. Dacă aveţi bani la bancă în România, ştiţi probabil că şi azi acestea se plătesc din banii dvs., dacă alegeţi această opţiune de investiţie, care a devenit dominantă: împrumutarea statului român. Cât va mai fi solvabil un stat care azi plăteşte pensii împrumutându-se de la noi cu dobândă şi care va avea şi mâine de plătit pensii, plus de restituit datorii şi dobânzi?

Nu avem nevoie de nici o schimbare brutală, ne trebuie o schimbare agreată prin co