Cele 36 de declarații pe care trebuie să le depună anual contribuabilii care obțin venituri din activități independente sunt o nerozie mai mare ca forfetarul. (Semnează petiția anti-incompetență aici).

(…)*

Să recunoaștem, puțini plătesc taxe cu plăcere, din patriotism sau pentru că ar fi mulțumiți de serviciile publice. Majoritatea contribuabililor o fac ori “pentru că trebuie”, ori pur și simplu de frică. Și, evident, o parte semnificativă evită, total sau parțial, legal sau ilegal, să plătească. Un stat înțelept convinge cât mai mulți contribuabili să se mute către prima categorie, pentru a se putea lupta ușor cu cei din ultima categorie.

Este prea dur pentru a fi exprimat în scris adjectivul potrivit pentru un stat care face exact pe dos. Adică face ca cei care plăteau de plăcere să o facă doar pentru că trebuie, iar cei care plăteau pentru că trebuie să îngroașe rândurile celor care nu mai plătesc deloc. Poate dintr-o revoltă onestă, poate pentru că abia așteptau un pretext, nici nu contează. Trauma celor care trebuie să plătească în plus este deja suficient de mare, iar principala grijă a Guvernului trebuia să fie să înșface banii cu maximă blândețe.

Nu încerc să le găsesc scuze celor care nu vor mai plăti deloc taxe. În primul rând, pentru că n-au avut niciodată nevoie de scuze. Apoi, pentru că oricum scuzele nu țin loc de banii pierduți de Guvern. Care, dacă ar face un calcul cinic și rece ar vedea că s-ar putea să încaseze chiar mai puțin decât până acum. Și care va fi nevoit să-și recupereze paguba tot din buzunarele celor încă rămași în sistem.

Asta se întâmplă deja. O fiscalitate enormă pentru România, de 45% din cheltuielile cu munca, face ca doar 4 milioane de oameni să mai plătească taxe integrale. Din aceștia, 1,5 milioane lucrează la stat iar impozitele lor realimentează oala din care sunt plătiți. Alte 1,5 milioan