A devenit cel mai iubit jucător de la FC Botoşani datorită golurilor marcate din lovitură liberă.
Vespazian Colban a început să joace fotbal de la 8 ani. Prima dată a fost legitimat la Clubul Metalul. „După liceu, tatăl unui coleg a auzit de o selecţie la Târgu Neamţ. Am dat probe la liga secundă şi am rămas acolo. Toate erau bune şi frumoase, numai că patronul avea boala jocurilor de noroc. A jucat poker cu Ştefan, Porumboiu şi Cataramă şi a dat faliment“, a precizat Colban. După numai un tur de campionat, antrenorul Florin Avădanei a avut la pregătire doar patru jucători, printre care şi pe atacantul botoşănean.
„A început să ne plimbe prin toată lumea. Am ajuns în Coreea de Sud, Turcia, nu s-a concretizat nimic. Am semnat cu Piatra Neamţ, însă n-am prins niciodată prima echipă, deşi în meciurile de pregătire am avut evoluţii foarte bune“, îşi aminteşte Colbhino, cum era strigat de suporteri. Colban a fost împrumutat la echipe din Bârlad, Roman şi Galaţi. În 2005, este cumpărat de echipa patronată de Ioan Sălăvăstru şi reuşeşte promovarea în liga secundă. „Toţi antrenorii de la Botoşani mă vedeau mijlocaş în spatele vârfurilor. Nu mi-a plăcut niciodată. Nu mă simţeam bine, nu îmi ieşea jocul. Mi-am luat inima-n dinţi şi i-am zis lui Mihai Ciobanu că nu mai joc nimic decât vârf. De acolo a plecat partea crescătoare din cariera mea“, îşi aminteşte fotbalistul.
Cu Vespazian Colban atacant, FC Botoşani a reuşit cea mai bună clasare în liga secundă, locul patru, iar golurile din lovitură liberă au adus de cele mai multe ori cele trei puncte formaţiei botoşănene. S-a despărţit de FC Botoşani şi a plecat la Suceava. Accidentările repetate şi desfiinţarea clubului l-au determinat să renunţe la viaţa de fotbalist profesionist. Acum este antrenor-jucător la FCM Dorohoi, care joacă în al patrulea eşalon fotbalistic.
întrebări şi răspunsuri
@